Thursday , March 28 2024

Focuri de armă trase şi ţigări de contrabandă de peste 150.000 de lei confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră au tras mai multe focuri de armă pe raza localităţii Brodina după un autoturism de teren în care se aflau 13.340 de pachete cu ţigări de contrabandă în valoare totală de 156.078 de leicontrabanda

La data de 24 mai 2018, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei şi traficului cu ţigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 21.30, poliţiştii de frontieră au depistat pe un drum forestier greu accesibil, de pe raza localităţii Brodina de Sus, un autoturism de teren marca Mitsubishi Shogun, despre care existau date că transportă ţigări de contrabandă.

Poliţiştii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea mijlocului de transport, însă şoferul nu a oprit, continuându-şi deplasarea.

„Lucrătorii noştri au efectuat somaţiile legale, dar conducătorul autoturismului nu s-a supus acestora, fapt pentru care au folosit armamentul din dotare şi au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical şi spre pneurile autoturismului, conform prevederilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, comisarul şef Ilie Poroch Seriţan.

La scurt timp, maşina a fost găsită abandonată şi plină cu ţigări de contrabandă, motiv pentru care a fost dusă la sediul STPF Suceava, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 13.340 de pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 156.078 de lei, a fost confiscată, iar autoturismul de teren, cu număr de înmatriculare specific Marii Britanii, în valoare de 6.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru prinderea persoanelor implicate şi documentarea întregii activităţi infracţionale. (D.Z.)

 

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …