Tuesday , April 16 2024

Flutur susţine că fuziunea dintre organizaţiile locale PNL – PDL trebuie definitivată până la mijlocul lui 2015 în scopul pregătiri pentru alegerile din 2016

Din punctul de vedere al lui Gheorghe Flutur, în 2014 sunt cel puţin trei realizări politice care merită a fi menţionate şi anume consolidarea la nivel central a zonei politice de dreapta prin fuziunea PDL cu PNL, repunerea judeţului Suceava pe harta politică prin succesul de la alegerile prezidenţiale şi intensificarea relaţiilor externe politice, amintind aici de relaţia cu populaţii europeni şi creştin democraţii germani, neomiţând să îi mulţumească şi deputatului Ioan Bălan pentru sprijinul şi susţinerea acordată

 flutur balan (Copy)


Secretarul general al PNL, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că anul 2014 este cel al consolidării dreptei în România prin înfiinţarea marelui PNL, urmând ca până la jumătatea anului 2015 să fie făcută fuziunea în structurile din teritoriu, pentru pregătirea alegerilor din 2016. „Imi doresc ca anul 2015 să fie unul al desăvârşirii fuziunii la temelie, în structurile din teritoriu. Vrem să intrăm în linie dreaptă cu pregătirea anului electoral pentru 2016”, a declarat senatorul PNL de Suceava, Gheorghe Flutur. El a precizat că pe 5 ianuarie va participa la şedinţa din Comisia de unificare a partidelor şi acolo va fi stabilit parcursul pentru anul viitor.
Afirmaţia a fost făcută în contextul în care a prezentat care ar fi, din punctul său de vedere, cele trei mari realizări politice în anul 2014 şi perspactivele pentru anii 2015 şi 2016. „La trei mari realizări am avut şansa să particip în 2014”, a spus Gheorghe Flutur.
Prima ar fi, după cum a spus senatorul liberal, în conferinţa de presă de luni, 22 decembrie, că anul 2014 va rămâne în istorie ca fiind anul consolidării dreptei politice în România, prin înfiinţarea marelui Partid Naţional Liberal, rezultat din fuziunea PNL-PDL. „După 25 de ani de tranziţie politică în România, dreapta s-a unit, iar anul 2015 va fi anul desăvârşirii fuziunii în teritoriu”, a spus senatorul liberal sucevean.
A doua ar fi „repunerea judeţului Suceava pe harta politică prin succesul de la alegerile prezidenţiale”. „A doua realizare mare, şi le mulţumesc colegilor mei, e că am reuşit să repunem judeţul Suceava pe harta din punct de vedere politic în 16 noiembrie”, a declarat Gheorghe Flutur. El a adăugat că se bucură de faptul că sunt semnale din partea mai multor segmente sociale care au salutat revenirea Sucevei „acolo unde îi este locul”.
A treia realizare se referă, din punctul de vedere al senatorului liberal sucevean, la situaţia legată de relaţiile politice pe plan extern. „Am început 2014 prin intensificarea relaţiilor politice internaţionale şi în special cu CDU şi încheiem anul cu relaţii la vârf foarte bune cu ei. M-am ocupat de aceste contacte şi e pentru mine o foarte mare realizare”, a declarat Gheorghe Flutur, adăugând că îi mulţumeşte „colegului Nelu Balan că la toate acţiunile a fost lânga mine”.
Cât despre nerealizări, Gheorghe Flutur a făcut trimitere în primul rând la faptul că nu au fost adoptate unele amendamente privind investiţii necesare şi utile în judeţul nostru. „M-aş fi bucurat că la votarea bugetului pe 2015 să se ţină seama de propunerile noastre şi nevoia de investiţii în acest judeţ. Nu mă declar deloc mulţumit că amendamentele noastre au fost refuzate”, a declarat Gheorghe Flutur, precizând că se referă la investiţii precum pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc, modernizarea E85 pe porţiunea dintre Suceava şi Roman, studiul de fezabilitate pentru autostrada Siret – Suceava – Bucuresti, şi altele, adăugând că speră „să mai putem face ceva pentru judeţ în 2015”.
Cât priveşte o veche problemă legată de prezenţa în instituţiile descentralizate a unor membri ai PNL, Gheorghe Flutur a precizat că lasă ca aceste discuţii şi decizii să aibă loc după sărbători, spunând că a discutat nu doar în partea dinspre PDL, ci şi cu colegii din fostul PNL. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Atenţionare meteo ANM de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Jumătatea de vest a județului Suceava și Transilvania,  Banatul, sudul Crișanei și în zonele montane …

One comment

  1. Fluturaș nu mai ai aripioare/Domnu băse ți le-a retezat! bis
    Măi nene, faceți repede legea electorală, preluați, inițiativa regionalizării și reformei și lăsați-o naibii de fuziune. Toți să-și refacă adeziunile-din pnl și pdl și faceți convocarea la comune pe 1 iunie, la județe pe 13 iunie, și gata. Da până atunci faceți ce zice Iohannis!!!