Saturday , April 20 2024

Florin Mateiciuc, bătăuşul de la Ranch, săltat de poliţişti şi trimis la închisoare

ranch

Bărbatul de 33 de ani fusese dat în urmărire naţională, având de executat o pedeapsă de un an şi jumătate de închisoare pentru infracţiuni la regimul rutier

Florin Mateiciuc de 33 de ani, scandalagiul de la Clubul Ranch, a fost săltat ieri de poliţişti din locuinţa socrului său din comuna Scheia, care au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Suceava. Fapta pentru care la începutul acestei luni Mateiciuc a fost dat în urmărire naţională nu are legătură cu bătăile la care a participat în ultimii ani la clubul amintit, el fiind condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiuni la regimul rutier.
Anul trecut, de Paşte, suceveanul Laurenţiu Florin Mateiciuc a încasat o bătaie soră cu moartea de la un inamic mai vechi, Daniel Maruseac, fiind internat în spital pentru tratarea loviturilor primite. După ce a pozat în victimă, s-a stabilit ulterior că Mateiciuc este cel puţin la fel de vinovat ca şi agresorul său, fiind încătuşat după ieşirea din spital şi arestat. Atunci anchetatorii au opinat că Florin Mateiciuc nu a fost chiar uşă de biserică, considerând că se impune arestarea acestuia. In urma analizei imaginilor video procurorii stabilind că de fapt scandalul ar fi fost provocat de Mateiciuc care şi-a adus aminte că a încasat bătaie în urmă cu un an în acelaşi loc, de la aceeleaşi persoane şi a dorit să se răzbune. Incidentul care i-a băgat după gratii pe tinerii scandalagii s-a petrecut în a doua zi de Paşte anul trecut, în Club Ranch. Pe fondul unor altercaţii mai vechi, Laurenţiu Florin Mateiciuc de 30 de ani a fost bătut cu un baston telescopic în vreme ce Florin Slei de 29 de ani a fost înjunghiat de către trei tineri. In urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, suspecţii au fost identificaţi ca fiind Ion Stefanov, Robert Nicolae Morari şi Daniel Maruseac Conflictele dintre cele două părţi sunt mai vechi, Maruseac agresându-l pe Mateiciuc şi prin ianuarie 2011, bătaie ce a avut loc tot în Club Ranch. (N.ROSCA)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …

One comment

  1. cum a merlit HALAICU,cum cad sifoanele