Thursday , April 25 2024

Fiestă la poalele Rarăului. Avem două echipe la matineu – Bucovina Pojorâta a reuşit o promovare istorică în Liga a II-a

Echipa antrenată de Dănuţ Mândrilă a ajuns în eşalonul doi al fotbalului românesc, după ce s-a impus vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa celor de la Stiinţa Miroslava, într-un meci decisiv al ultimei etape din seria întâi  a Ligii a III-a

 Liga 3. Pojorata [800x600]

Judeţul Suceava va avea din toamnă două echipe la matineu. Bucovina Pojorâta a reuşit o promovare istorică în Liga a II-a a fotbalului românesc, după ce a câştigat vineri după-amiază, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa ieşenilor de la AS Stiinţa Miroslava.

Susţinută de pe marginea terenului de circa 2.000 de spectatori, printre care şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, echipa antrenată de Dănuţ Mândrilă a avut parte de un start perfect de meci, reuşind să deschidă scorul încă din minutul 5, când golgheterul seriei întâi, Vali Buhăcianu, a înscris cu capul în urma unui corner de pe partea stângă. Oaspeţii au replicat la jumătatea primei reprize, reuşind să restabilească egalitatea prin Tudorache, care l-a învins cu sânge rece pe Puianu după o pasă în adâncime.

Golul promovării s-a lăsat aşteptat, dar a picat în minutul 82, când Colţa a înscris cu un şut superb din colţul careului mare. Două minute mai târziu, mijlocaşul ofensiv al bucovinenilor a văzut al doilea galben din partea centralului mureşean Florin Andrei, dar nu a mai contat.

Bucovina Pojorâta – Stiinţa Miroslava s-a terminat 2-1, iar pe stadionul de la poalele Rarăului s-a declanşat hora bucuriei. In doar doi ani, formaţia din Pojorâta a ajuns din Liga a IV-a în Liga a II-a.

Bucovina Pojorâta a evoluat în în formula: Puianu – Cristescu, Prundean, Patca, Duţică  – Vârlan, Stănescu, Colţa, Pădurariu – Buhăcianu, Rus. Antrenor: Dănuţ Mândrilă. Au mai intrat: Răzlog şi Tivodar.

Bucovina Rădăuţi a terminat sezonul pe locul 8

Intr-un alt meci al ultimei runde a Ligii a III-a, Bucovina Rădăuţi s-a impus, cu scorul de 2-1, pe terenul celor de la Ceahlăul II Piatra Neamţ şi a încheiat sezonul pe locul 8. Trupa lui Iulian Ionesi şi-a asigurat victoria prin golurile marcate de Julei (‘5) şi Hrimiuc (‘75), după ce nemţenii egalaseră temporat prin R. Ungureanu (‘28).cl liga 3 [800x600]

Rezultatele ultimei etape:

Bucovina Pojorâta – Stiinţa Miroslava 2-1

Ceahlăul II Piatra Neamţ – Bucovina Rădăuţi 1-2

Petrotub Roman – Sporting Lieşti 4-1

AFK Miercurea Ciuc – FC Zagon 4-0

Sepsi Sfântu Gheorghe – Cetatea Târgu Neamţ 3-0

Aerostar Bacău şi CSM Paşcani au stat. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …