Friday , April 26 2024

Fermierii din zona Dornelor şi a Câmpulungului i-au transmis ministrului Constantin că denumirea de cooperativă agricolă nu le ve inspira niciodată încredere

La întâlnirea de ieri de la Vatra Dornei, fermierii suceveni i-au cerut ministrului Agriculturii să încurajeze şi micile gospodării, pentru că zona nu se pretează lucrării terenului în comun. De asemenea, i s-a cerut ministrului să ţină cont de faptul că unele norme impuse de legislatia europeana pentru prelucrarea laptelui mai mult strică decât ajută producătorii din zonă

 Constantin la Dorna 1 [800x600]


Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, joi, la Vatra Dornei, în cadrul unei întâlniri cu fermierii din zona de munte că se gândeşte să renunţe la denumirea de cooperative agricole după ce i s-a transmis că oamenii sunt reticenţi să înfiinţeze astfel de asociaţii.
Unul dintre fermierii prezenţi la întâlnire i-a spus ministrului că oamenii sunt reticenţi la numele de cooperativă agricolă şi că poate se gândeşte o redenumire a acestui concept, de cooperativă de producţie şi vânzare.
„Când aude lumea de cooperativă agricolă refuză să participe”, a spus fermierul.
Ministrul Daniel Constantin a explicat că denumirea de cooperativă este folosită şi în nomenclatorul european, dar că acesta este un alt concept de cooperativă decât cel de până în 1989 şi consideră că direcţia care poate crea competitivitate este aceasta.
El a mai spus că se gândeşte dacă se va schimba această denumire deşi consideră că de la 25 de ani de când cooperativele agricole comuniste s-au desfiinţat s-a depăşit reticenţa faţă de această denumire.
Un alt fermier i-a spus ministrului că în zona Dornelor şi a Câmpulungului au trăit întotdeauna oameni liberi care nu s-au asociat în cooperative nici pe vremea comunismului pentru că zona nu se pretează lucrării terenului în comun, el apreciind că soluţia în această zonă este gospodăria mică pe care autorităţile nu trebuie să o descurajeze.
El a propus ca statul să se implice în constituirea unor asociaţii care să aibă sediu şi să le facă funcţionale, ca în Austria, unde statul susţinut aceste asociaţii şi apoi, treptat, s-a retras.
Un alt fermier a menţionat că zona de munte are alte costuri pentru întreţinerea fermelor decât cele din zona de deal şi de câmpie, dar că laptele din zona de munte este mult mai bun şi ar trebui ca soluţia să fie prelucrarea acestui lapte în brânzeturi mai fine, cu valoare adăugată mai mare.
În acest sens, el a arătat că este nevoie ca laptele să fie procesat în vase din cupru şi nu din aluminiu cum este acum norma şi a solicitat derogare, aşa cum are toată
zona Alpilor, care foloseşte vasele din cupru.
Ministrul Agriculturii a apreciat faptul că zona de munte a Sucevei nu a fost cooperativizată, dar a subliniat că actualul concept de cooperativă este cu totul altul, pentru valorificarea în comun a produselor, anunţând că din acest an vor fi omologate produsele montane, pe lângă produsele tradiţionale şi produsele consacrate.
„Am reţinut şi derogarea pentru cupru”, a mai spus ministrul.
El a mai spus că este important ca viitoarele cooperative să-şi creeze şi microcentre pentru procesare. (Iulia G.N.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …