Saturday , April 20 2024

Fată de 16 ani din Vicovu de Sus, violată de doi consăteni

Fata violata_1

O adolescentă de 16 ani din Vicovu de Sus a fost luată cu maşina de un consătean care a dus-o într-un loc izolat din lunca râului Suceava, unde a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el. Individul şi-a chemat şi un amic care a violat-o şi el pe minoră, după care au dus-o acasă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat

Poliţia Oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată de L.I., de 16 ani, din localitate, despre faptul că în noaptea de 15 spre 16 iulie a.c. a fost victima unei agresiuni sexuale comise de Pavel Babu, de 31 de ani şi Ioan Bruja, de 20 de ani, ambii din oraşul Vicovu de Sus. O echipă operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, în urma cercetărilor efectuate, a stabilit faptul că în seara zilei de 15 iulie 2013, în timp ce reclamanta era în lunca râului Suceava, de pe raza oraşului Vicovu de Sus, împreună cu Constantin G. şi Georgeta M. în autoturismul BMW al bărbatului. Aici s-au întâlnit cu Pavel Babu care a convins-o pe L.I. să vină la el în maşină. Minora a urcat în autoturismul bărbatului, care a dus-o tot în lunca râului Suceava, într-un loc izolat, unde a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el. Pavel Babu l-a sunat pe Ioan Bruja, care a venit în locul respectiv, unde a încercat să întreţină relaţii sexuale cu L.I., însă pentru că a fost refuzat a violat-o, după care a dus-o pe minoră la ea acasă.
Adolescenta a fost prezentată Laboratorului de Medicină Legală Rădăuţi, iar în urma examinării a rezultat faptul că prezintă o deflorare completă care din punct de vedere al aspectului morfologic putea fi produsă în data de 15 iulie a.c., între orele 00.00 – 04.00, prezintă o echimoză pe antebraţul stâng care s-ar fi putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, nu este specific constrângerilor fizice sau opoziţiei, dar din punct de vedere medico-legal nu se exclude producerea în condiţiile unei agresiuni sexuale, leziunile pot data din data de 15 iulie 2013.
În urma măsurilor operative întreprinse de poliţişti, Pavel Babu a fost prins, iar în urma probelor administrate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a confirmat începerea urmării penale faţă de cei doi indivizi sub aspectul comiterii infracţiunii de viol. Pavel Babu a fost reţinut pentru 24 de ore şi urma ca în cursul zilei de ieri să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de oamenii legii pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …