Thursday , May 2 2024

Expropriaţii de pe şoseaua de centură câştigă în continuare mii de euro în instanţă

Numai în aceste zile, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a fost obligată de Tribunal să plătească alte peste 10.000 de euro despăgubiri pentru terenurile expropriate pe care s-a amplasat un drum nefuncţional. Suma se adaugă la cele peste 2,5 milioane de euro despăgubiri pe care statul a fost obligat să le plătească anterior, în aceeaşi speţă
centura 1


Pe rolul Tribunalului Suceava mai sunt 231 de cazuri de contestare a unor decizii de expropriere prin intermediul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). In principal, este vorba despre proprietari de terenuri aflate pe traseul şoselei de centură, pe raza comunei Scheia, care sunt nemulţumiţi de preţul plătit de statul român prin deciziile de expropriere anterioare. Dincolo de faptul că pe aceste terenuri au devenit în majoritate proprietari persoane care nu aveau nicio legătură cu suprafeţele respective decât un contract de vânzare – cumpărare semnat anterior, după ce au aflat care va fi traseul şoselei de centură, trebuie menţionat că proprietarii de pe traseul drumului ocolitor de la Scheia au luat o bună ţeapă, în condiţiile în care, proprietarii de pe traseul şoselei de centură din Moara sau Pătrăuţi au reuşit să obţină frumoase despăgubiri pentru râpele expropriate de statul român, pentru noua investiţie. O ordonanţă izvorâtă de la ministerul Transporturilor, condus la finele anului 2010 de Anca Boagiu, a transformat afacerea “şoseaua de centură a Sucevei”, într-o cauză pierdută, după ce şcheienii proprietari de terenuri pe traseul acestei artere au aflat că vor primi despăgubiri chiar şi de 1% faţă de vecinii lor din Moara sau Pătrăuţi. După o scurtă perioadă de buimăceală, aceştia au decis să atace în instanţă, mai întâi unul câte unul mai apoi în grup şi în cele din urmă la unison actul normativ care prevedea că Statul Român le plăteşte doar câţiva leuţi, pentru terenurile pe care proprietarii le considerau cea mai tare investiţie imobiliară de la sfârşitul deceniului trecut.
Iar Tribunalul Suceava, care a judecat cel dintâi cererile de despăgubire, a acordat în primă fază, la unison aproape, dreptate reclamanţilor.
Conform hotărârilor din această toamnă, soţii Petraru din Scheia de exemplu, au de încasat de la CNADR suma 2.520 de euro despăgubiri, plus 347 de euro prejudiciu rezultat din diminuarea de valoare a terenului rămas în proprietate în urma exproprierii. Iar CNADR mai trebuie să plătească familiei Petraru cheltuieli de judecată în sumă de 3.396 de lei.
Printr-o altă sentinţă, Tribunalul Suceava a obligat pe expropriatorul Statul Român – reprezentat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – Direcţia regională de Drumuri şi Poduri Iaşi să plătească reclamantului Moroşan Victor Emil suma de 4.692 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de despăgubiri şi suma de 293,50 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând scăderea parţială de valoare a lotului de teren cât şi a prejudiciului reprezentând scăderea totală de valoare a acestor loturi în sumă de 2.140 de euro. In plus, instanţa obligă expropriatorul să plătească reclamantului suma de 3.500 de lei cheltuieli de judecată.
Intr-un alt dosar, finalizat în această lună, judecătorii Tribunalului Suceava obligă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA – Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi să plătească reclamantei Rodica Morari suma de 2.840 euro pentru suprafaţa expropriată de 247 metri pătraţi de teren. şi obligă pârâtul expropriator Statul Român reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3.200 de lei.
Toate exproprierile făcute după 2010 pe ruta incertei şosele de centură sunt atacate în instanţă; şoseaua de centură nu dă speranţe să se termine singură
Anticipam şi cu un alt prilej că toţi proprietarii de teren care au fost expropriaţi după 2010 pentru a se construi ruta ocolitoare a municipiului Suceava vor acţiona în instanţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADR) cerând juste despăgubiri pentru terenurile intrate în proprietatea statului. Acum acest lucru a devenit o certitudine.
Portalul Instanţelor de Judecată arăta cu puţină vreme în urmă că numai din partea proprietarilor expropriaţi pentru a se construi şoseaua de centură a Sucevei, s-au depus 420 de plângeri. Conform altor documente, pe traseul şoselei ocolitoare a municipiului Suceava, în comuna Scheia, cei văduviţi de beneficiile primite anterior de expropriaţii aflaţi pe traseul şoselei de centură din comunele Moara şi Pătrăuţi, numărul total al celor care s-au înregistrat cu reclamaţii în instanţă este cu doar unul mai mic decât cel al expropriaţilor – 420, faţă de 421. Sigur, au fost depuse şi acţiuni nejustificate, care au fost respinse, dar cele care au rămas în judecată, sunt copleşitoare în ceea ce priveşte decizia luată aproape la unison de prima instanţă suceveană – proprietarii să primească juste despăgubiri.
Am arătat cu un alt prilej că în luna decembrie a anului 2010, s-au operat modi-ficări ale legislaţiei privind exproprierile, la propunerea ministrului Transporturilor de la acea vreme, Anca Boagiu. La începutul anului 2011, 421 de proprietari din comuna Scheia, care au suprafeţe pe traseul şoselei de centură a municipiului Suceava au aflat că despăgubirile ce le vor primi pentru terenurile expropriate vor fi de până la 100 de ori mai mici decât cele obţinute de cei din comunele vecine – Moara şi Pătrăuţi. Asta după ce în luna decembrie a anului 2010, a fost schimbată legislaţia privind exproprie-rile, preţul plătit de stat pentru metrul pătrat de teren expropriat devenind insignifiant.
Astfel, în Moara, statul a plătit pentru fiecare metru pătrat de teren expropriat sume cuprinse între 94,4 de lei şi 154,62 de lei, funcţie de zonă şi dacă aceste terenuri erau situate în extravilanul sau în intravilanul localităţii. In comuna Pătrăuţi, sumele plătite persoanelor ale căror terenuri au fost expropriate au pornit de la 63,74 lei pe metru pătrat în extravilan, ajungând la 102,12 lei pe metru pătrat în intravilan. La Scheia însă nu s-a oferit proprietarilor de teren decât sume cuprinse între minim 0,8 lei în extravilan şi maxim 20 de lei în intravilan pentru un metru pătrat.
De menţionat că o parte dintre proprietarii expropriaţi de la Scheia, care au dat în judecată Statul Român, prin CNADR, au obţinut deja despăgubirile reale confirmate de instanţă, plătindu-se deja cam un milion de euro în contul acestora. Alte procese, aflate pe drum, în diferite faze, merg pe linia autorităţii lucrului judecat, iar reclamanţii aşteaptă să primească despăgubiri de mii de euro pentru cei câţiva ari de pământ expropriaţi. Trist este că statul este obligat să plătească şi va plăti aceste sume în timp ce pentru şoseaua de centură a Sucevei, pretextul care a pus în mişcare atâtea energii din partea întreprinzătorilor locali din domeniul imobiliar sunt tot mai slabe speranţe că va fi pusă vreodată în funcţiune. (Neculai ROSCA)

Vezi si

USV a scos la concurs șapte locuri de muncă auxiliare

Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a scos la concurs, în această perioadă, șapte locuri …