Friday , March 29 2024

Evenimente comemorative la împlinirea a 75 de ani de deportarea evreilor bucovineni în Transnistria

comemorare deportare


Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) – Cultul Mozaic, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Comunitățile Evreilor din Suceava și Rădăuți organizează în zilele 6 și 7 octombrie o serie de evenimente comemorative în orașele Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Suceava. Manifestările au loc la împlinirea a 75 de ani de la începerea deportării evreilor bucovineni în Transnistria și sunt realizate cu sprijinul Ministerului Transporturilor, JDC România, Consiliului Județean Suceava, a primăriilor din localitățile respective, precum și a Muzeului Bucovinei din Suceava.
Astfel, în ziua de 6 octombrie, în gările și la sinagogile din Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Suceava vor fi dezvelite plăci comemorative și vor avea loc ceremonii religioase mozaice. Pe data de 7 octombrie, la Muzeul Bucovinei din Suceava va avea loc un simpozion, organizat de Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România, în cadrul căruia vor avea loc comunicări istorice, va putea fi vizitată o expoziție de­dicată deportărilor în Transnistria și vor fi prezentate cărțile „Ultima țigară a lui Fondane” și „America de peste pogrom”, semnate de Cătălin Mihuleac. De asemenea, va fi proiectat un film documentar pe tema deportării evreilor în Transnistria.
Tot pe 7 octombriue, va fi reinaugurată Sinagoga ”Gah” din Suceava, clădire ridicată în 1870, care în ultimele luni a fost reabilitată și re­novată. Programul detaliat poate fi consultat pe site-ul FCER-CM, la adresa jewishfed.ro, precum și pe facebook.com/FederatiaEvreilor.

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …