Friday , March 29 2024

Evazionist fiscal, fost cămătar “legal”, condamnat la un an de închisoare de Curtea Supremă

iccj [800x600]

Radu Alexe Ivaş a fost condamnat zilele acestea la un an de închisoare şi alte pedepse complementare, după ce s-a dovedit că a înşelat statul român cu jumătate de miliard de lei vechi Acum zece ani, Radu Alexe Ivaş a devenit subiect de presă după ce a stors de bani o familie, în baza unui contract de împrumut cu ipotecă, ajungându-se ca familia, adusa în pragul disperării să fie obligată să plătească peste 30 de milioane de euro pentru un împrumut luat cu două luni înainte, în sumă de 3.250 de euro din care au primit doar 2.500 de euro

In data de 3 mai 2014, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, l-au încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Suceava, pe Alexe Radu Ivaş, de 43 de ani, din municipiul Suceava, pe numele căruia Tribunalul Suceava a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care individul a fost condamnat la un an de închisoare pentru evaziune fiscală şi sustragere de sub sechestru.
Omul de afaceri sucevean Radu Alexe Ivaş, care în urmă cu zece ani – în 2004 a devenit celebru în calitate de patron al unei firme de amanet – ROMINVEX SRL Suceava, când a acordat un împrumut de 3.250 de euro a cerut după un an restituirea sumei de 10.000 de euro, a fost condamnat de către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României la un an de închisoare cu executare. Nu pentru vechiul diferend ci pentru alte afaceri în care, de această dată, Radu Alexe Ivaş s-a pus la trântă cu fiscul.
Afacerile pe care le-a desfăşurat ca administrator la SC „Juventus Radu” SRL, fostă Lux Orient SRL, i-au determinat condamnarea
In data de 19 noiembrie 2012, Tribunalul Suceava a dispus condamnarea lui Radu Alexe Ivaş la doi ani de închisoare cu titlu de pedeapsă principală şi interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale, funcţie de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Ivaş a mai fost condamnat la opt luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru dar pedepsele au fost contopite, urmând să se se execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani de închisoare. S-a admis totodată acţiunea civilă formulată de ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, dispunându-se obligarea lui Radu Alexe Ivaş, la plata sumei de 50.250 de lei, reprezentând impozit pe profit, TVA, sumă la care se vor calcula majorări de întârziere de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului principal. In data de 7 octombrie 2013, Curtea de Apel Suceava i-a redus pedeapsa lui Ivaş la un an de închisoare cu executare, pedeapsă menţinută şi de Curtea Supremă.
Cum s-a ajuns în trei luni de la o datorie de 2.500 de euro la 30 de milioane de euro
In urmă cu aproape un deceniu, Radu Alexe Ivaş a dobândit o notorietate naţională după ce presa centrală a preluat cazul unei familii din Fălticeni, care a fost dusă la sărăcie lucie, după ce au angajat un credit la SC ROMINVEX SRL, firmă administrată atunci de Ivaş. Familia din Fălticeni a încheiat în 2003 un contract de împrumut cu ipotecă, pentru suma de 3.250 de euro, obligându-se să restituie banii în interval de o lună. In actul încheiat nu se preciza dacă este vorba despre plata unor dobânzi sau penalităţi de întâziere. Ulterior s-a aflat că suma împrumutată a fost de doar 2.500 de euro, diferenţa însemnând dobânda aferentă împrumutului. In acel contract se arăta însă şi faptul că în caz de întârziere, familia ajunsă la necaz trebuie să achite penalităţi de 10% pe zi. La scandenţă, soţii din Fălticeni au plătit 750 de euro şi s-au rugat să fie păsuiţi. După o lună, au fost achitaţi alţi 750 de euro. La puţin timp, aceştia au fost înştiinţaţi prin somaţie scrisă că trebuie să plătească la SC ROMINVEX SRL, firmă patronată de Radu Alexe Ivaş, suma de peste 30 de milioane de euro.
Familia din Fălticeni s-a speriat de-a binelea şi a mai plătit 700 de euro într-o lună, 2.000 de euro în altă lună, achitându-se astfel întreaga sumă luată ca împrumut, plus 950 de euro dobânzi şi penalităţi.
Dar acţiunea lui Ivaş a mers mai departe, prin intermediul executorului judecătoresc angajat. S-a ajuns în instanţă, Judecătoria de la Fălticeni a dat dreptate familiei aflate în dificultate, dar la Curtea de Apel Suceava judecătorii au decis că Radu Alexe Ivaş are şi el dreptatea lui, în sensul că urma să încaseze ceva bani, nu cele peste 30 de milioane de euro calculate pe contractul asumat de executorul judecătoresc, dar 10.000 de euro tot a trebuit să încaseze în plus de la amârâţii din Fălticeni, bani pe care i-a încasat în cele din urmă cel mai probabil prin vânzarea apartamentului în care locuia familia care şi-a făcut de lucru cu el. (Constantin ZUZEAC)
 
 

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …