Thursday , April 25 2024

Etapa Națională a concursului “Penelul Fermecat” , la Muzeul Bucovinei

Etapa Națională a celei de a XIV- a ediție a concursului de creație plastică pentru preșcolari “Penelul Fermecat”, se va desfășura la Muzeul Bucovinei, în cursul zilei de astăzi, începând cu orele 12.00. Concursul a fost organizat de către Grădinițele cu Program prelungit “Gulliver” și “A.B.C.”, Grădinița cu Program Normal Ipotești și Inspectoratul Şcolar Suceava. “Expoziția cuprinde 232 de lucrări ale preșcolarilor cu vârste cuprinse între patru și șase ani, din grupele mijlocie și mare, din județul Suceava, Teleorman, Botoșani, Mureș și Cluj, structurate în patru secțiuni: desen/pictură -134 lucrări, grafică- 43 lucrări, modelaj – 39 lucrări, mozaic- 16 lucrări. Juriul a acordat 265 de premii, pe secțiuni și pe grupe de vârstă.  Premiile acordate sunt: patru mari premii pentru fiecare dintre cele patru secțiuni, 108 premii I, 72 premii II, 45 premii III. Menționăm că, 33 de lucrări care au obținut premiul I și II, au primit și premii speciale pentru originalitate, compoziție, creativitate, mesaj și culoare”, a declarat profesoarea Maria Matei, director al Grădiniței “Gulliver” și organizator al evenimentului. Marele premiu al concursului a fost obținut de către Miriam Clus, în vârstă de cinci ani, de la Grădinița “Țăndărică” din Suceava. La această competiție de talente au participat și copii de la Grădinița Specială Fălticeni, aceștia obținând trei premii I. “Festivitatea de  premiere a celor mai bune exponate, se va înfăptui în mod festiv, cu participarea micilor „pictori”, împreună cu părinții și cadrele didactice îndrumătoare, în sala de conferințe a Muzeului Bucovinei Suceava, pentru a aplauda deopotrivă premianții și îndrumătorii acestora, a viziona prin ochi de copil personaje legendare și scene de istorie, a împărtăși împreună bucuria sinceră, însuflețită de încântarea firească a laureaților”, a completat directorul Maria Matei. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …