Monday , April 29 2024

Este nevoie de zece ani pentru șoseaua de centură a Sucevei?

Intrebarea a fost adresată către Guvern și CNADNR de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. La Iași, șoseaua de centură începută după cea de la Suceava este dată în funcțiune. Termenul limită avansat pentru terminarea primei părți a centurii Sucevei este 15 decembrie 2018

Gheorghe Flutur - 6 iulie 2016, conf de presa

Intr-un memoriu adresat Gu­vernului și directorului general CNADNR, Cătălin Homor, preșe­dintele Consiliului Județean Su­ceava, Gheorghe Flutur, solicită luarea măsurilor pentru ca șoseaua de centură să fie finalizată cât mai repede. “Doresc să-mi exprim, în numele locuitorilor județului Su­ceava, îngrijorarea referitoare la termenul de finalizare a șoselei de centură a municipiului reședință de județ, termen menționat în recentul comunicat al CNADNR, prin care se specifică data de 15.12.2018 ca fiind cea de încheiere a acestui proiect”, se arată în memoriul semnat de pre­ședintele CJ Suceava. Flutur a arătat că lucrările la acest obiec­tiv au demarat în anul 2008, iar până în anul 2012 au fost realizate în proporție de peste 80%. Din discuția cu specialiștii, ar mai fi de lucrat efectiv circa 3 luni.
“Este drept că în mandatul premierului Victor Ponta nu s-a făcut niciun metru de lucrare și nici în 2016 nu s-a lucrat, iar acum aflăm că se mai fixează un termen de peste 2 ani pentru finalizarea obiectivului”, a detaliat Gheorghe Flutur, care a specificat că lucrările executate nu au fost conservate, obser­vându-se la această dată degradări importante la elementele constructive ale podurilor, terasamentelor și sistemului de drenaj, ceea ce va genera cheltuieli suplimentare pentru refacerea acestora, iar prelungirea termenului de execuție va conduce la accentuarea degra­dărilor menționate. “Pentru locuitorii municipiului Suceava și o bună parte a județului, traficul zilnic este un adevărat coșmar, traversarea Su­ce­vei la ore de vârf înseamnă o oră și jumătate. Județul Suceava este un județ de graniță, iar punctul de trecere a frontierei cu Ucraina generează un trafic greu, de tranzit, care produ­ce nu­me­roase blocaje în trafic, precum și creșterea numărului de accidente rutiere în municipiul Suceava. Suceava este o zonă turistică cu mare aglomerare în sezonul estival, un oraș de tranzit, iar nefinalizarea șoselei de centură aduce mari prejudicii economice întregii zone și mare disconfort populației. Nimeni nu poate înțelege de ce o porțiune atât de scurtă din acest obiectiv nu se poate finaliza într-un timp mult mai scurt. Sentimentul locuitorilor județului Suceava este că zona a fost abandonată”, s-a exprimat președintele Consiliului Județean Suceava. Gheorghe Flu­tur a transmis guvernanților faptul că nu se poate în­țelege cum de s-a reușit finali­za­rea lucrărilor la șo­seaua de centură a municipiului Iași, începută după cea a munici­piului Suceava, iar va­rianta de ocolire a Sucevei va ajun­ge să aibă o perioadă de execuție estimată la 10 ani, față de cele 36 de luni prognozate în proiectul inițial. “Vă rugăm respectuos, în numele locuitorilor județului Suceava, să revizuiți termenul de finalizare declarat, în vederea stabilirii unei perioade de execuție rezonabilă, cât mai scurtă, a lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Suceava”, a arătat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, în memoriul transmis Guvernului și conducerii CNADNR. (N.R.)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …

4 comments

  1. Mincinosu zice un adevar pe jumatate corect: Sucevenii sunt obositi de sa fie cei mai saraci oameni.
    Dar adevarul este ca si spiritul lor este rupt, nu mai simt nimic. Daca intrebi un Sucevean ce simte pentru orasul Suceava, ar spune ca e frumos doar foarte, foarte sarac si corupt.
    Dar locuri de munca nu se fac de la primarie domnilor. Deoarece la primarie esti platit din buget, adica taxe, impozite, etc. Si jurnalisti au aflat ca in orasul Suceava 60% din Suceveni lucreaza la stat!
    Asta inseamna ca orasul asta, daca ar cade maine tara si nu am mai primi bani de la Guvern, orasul ar seca de bani si mai mult de jumate din oameni nu ar mai primi salariile. Nu am putea nici sa fim independenti.
    Cum am putea sa remediem asta? Pai locuri de munca la privat si asta inseamna sa chemi tot mai multi angajatori privati in oras.
    Dar e o problema: Angajatorul nu il intereseaza de oameni sau de oras: daca el vede ca este infrastructura (autostrazi, aeroporturi, trenuri rapide) atunci ar veni in graba ca marfa se misca repede dintr-o zona in alta: “time is money”. Tineti mereu minte vorba asta cand vorbiti de angajatori privati.
    Deci cea mai mare problema pe care orasul asta are de rezolvat este infrastructura slaba: cat Poate si el: daca as fi primar as incepe deja sa lucrez la autostrazi.

  2. Vine fiecare si arunca pastile,ca ala nu a facut ca el face tuneluri pentru aeroport,de fapt cauta piste pentru furat,totul este politizat in tara si mai ales la noi ! In loc sa umble Myster Flutur cu ziaristii dupe el sa arate ca “lucreaza” mai bine ar face locuri de munca…oferta sucevenilor este de 60 locuri de munca in timp ce in Oltenia sunt cate 1000 sau 2000 ! Sa nu mai vorbim de Cluj !Aici este nevoie de mana de lucru,pentru ca,clujenii nu accepta orice gogosi le sunt date de politicieni,ei fac opinie,ies in strada,pe cand in suceava la proteste vezi vreo treizeci si sunt imediat luati la intrebari de politisti: ba ,sa nu scandati impotriva sefilor,sa nu scandati impotriva politiei ca vedeti voi! Va amintiti domnilor? Acestea sunt motivele,coruptia,nepotismul si prostia sucevenilor…

  3. Este si nesimtirea constructorilor care contesta tot numai sa nu prinda altcineva proiectul. At trebui sa plateasca o sums de bani de la a doua contestatie. Asa, macar nu am mai pierde banii si timpul degeaba.

  4. La Suceava lucrurile merg mai greu….. DE CE ?
    CORUPȚIE,i MAFIE, INCOMPETENȚĂ și lipsă de respect pentru populația acestui județ. La Suceava interesele de grup sunt mai presus de orice.