Thursday , March 28 2024

Elevii suceveni au obținut două premii I și o mențiune la Concursul Național de comunicări științifice de la Brașov

În perioada 14 – 18 iulie, la Brașov, s-a organizat Concursul național de comunicări științifice pentru elevii de liceu, având ca disciplină de studiu geografia. Competiția școlară s-a desfășurat pe trei secțiuni, și anume geografie fizică, geografia mediului și geografie umană. Județul nostru a fost reprezentat de un lot format din trei elevi, câte unul pentru fiecare secțiune. Prin evaluarea celor două probe, una scrisă și a doua de prezentare orală, membrii comisiei centrale au analizat capacitatea și abilitățile concurenților de a reliefa specificul geografic al elementelor cercetate în orizontul local, iar elevii suceveni s-au întors cu premii. Ana Maria Solcan, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Al. I. Cuza Suceava a obținut mențiune pentru lucrarea “Cheile Moara Dracului și ale Lucavei,  particularități fizico –geografice”, Mihaela Tocar, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Mihai Eminescu Suceava a obținut premiul I cu lucrarea “Impactul elementelor de mediu asupra peisajului din comuna Mănăstirea Humorului”, iar Matei Gălățanu din clasa a IX-a la Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu Suceava, s-a întors acasă cu premiul I . Acesta a prezentat lucrarea “Studiu referitor la Munții Țibău – Culmea Țapului”. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …