Friday , April 19 2024

Elevi de la Colegiul Naţional “Petru Rareş“, calificaţi la concursul Naţional de Stiinţă şi Tehnologie RoSEF

Mai mulţi elevi ai Colegiului Naţional “Petru Rareş” din Suceava s-au calificat la cea mai mare competiţie de inventică din lume-Concursul Naţional de Stiinţă şi Tehnologie RoSEF. Au fost nominalizate în vederea participării la INTEL ISEF SUA 2014 următoarele lucrări: “Jocurile viitorului” (elevii Octavian Coca, Rareş Sandru, Stefan Dascălu, clasa a X-a -secţia Stiinţe Aplicate, “Sistem de vizualizare în timp real a securităţii unei clădiri” (elevii Vladimir Petruţ Frij, Ionatan Lavric, Daniel Pavel Vlad, clasa a XI-a) – secţia ITM “Utilizarea modelului numeric al terenului (MNT) în scopul amenajării unui traseu cicloturistic în Obcina Mestecăniş” (elevii Mircea Ceobanu, Dorin Miron, Claudiu Boiculese, clasa a XI a, secţia Stiinţe). Premiul II a fost obţinut de o elevă din clasa a X-a, Miruna Gontariu cu lucrarea “Primul meu electromobil”. Alţi doi elevi, Alexandru Ou şi Adrian Deleanu, din clasa a XI-a au luat menţiune cu lucrarea “Estimarea evoluţiei morfometrice a ravenei Gurguiata utilizând metode numerice”.
In cadrul grupelor de cercetare NEXUS s-au abordat teme variate: studiul poluării oraşului Suceava, studiul pădurilor intravilane în stabilizarea microclimatului oraşului, studiul reacţiei umane la diferiţi factori de perturbare (lumină puternică, zgomot, apropierea unei alte persoane), studiul sensibilităţii poetice a persoanelor voluntare. Au mai fost realizate studii de biologie, unele legate de influenţa ultrasunetelor asupra ritmului de creştere a plantelor, studii privind completarea curriculei şcolare. O altă direcţie este cursul “Stiinţa între hazard şi catastrofă”, unde elevii colegiului au participat la un concurs, organizat de către Ministerul Educaţiei la care au obţinut punctaj maxim, premiul constând în dotarea liceului cu un laborator multi-touch. In cadrul celei de-a treia direcţii – Scoala de inovaţie temele abordate au fost interdisciplinare, elevii au realizat două lecţii-una se referea la viruşi şi virusuri, în timp ce alte lecţii au fost legate fie de alunecările de teren, fie de tip inundaţii.
Elevii care au realizat studii, lucrări de invenţie şi inovaţie, au fost îndrumaţi de profesorii Marius Cazacu (geografie), Ramona Morar (profesor de biologie), Carmen Amurăriţei (fizică), Marius Dudec (informatică).
“Acest concurs se află anul acesta la cea de-a X-a ediţie, Suceava prin intermediul societăţii Cygnus a obţinut dreptul ca acest concurs să reprezinte etapa naţională de selecţie a echipajelor care se deplasează în fiecare an în luna mai la cel mai mare concurs de inventică din lume adresat elevilor de liceu-INTEL ISEF. Sigur, va urma o selecţie ulterioară care trebuie să participe la dezvoltarea lucrărilor respective până în mai 2014, se va mai lucra intens până ajungem la o formă finală a lucrărilor. De aceea, în principiu, probabil prin februarie se vor stabili echipajele care se vor deplasa la anul în SUA”, a declarat profesorul Victor Sutac, preşedintele Societăţii Stiinţifice Cygnus.
Directorul adjunct de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Suceava a ţinut să scoată în evidenţă rolul inventicii şi inovaţiei în dezvoltarea spiritului uman: “Spiritul inovativ există în fiecare om, problema celor din jur şi a persoanei înseşi este să descopere acest spirit, să-l cultive şi să înveţe tehnicile de inovare în raport cu care să nu-şi reprime niciodată orice idee ar avea. Se spune că Dumezeu a avut ideea asta înaintea noastră, problema este să ştim să-i găsim corespondentul în realitate. Dacă învăţăm de mici acest lucru viaţa noastră devine mult mai frumoasă, niciodată nu va fi plictisitoare, stima de sine a individului va fi corespunzătoare, omul va avea încredere în potenţele sale, va simţi că el schimbă realitatea şi nu se va simţi copleşit, apăsat de realitatea înconjurătoare, va fi el centru de polarizare pentru cei din jur şi este o formă educativă extraordinară pentru copiii de astăzi care au nevoie de a găsi puncte fixe de sprijin în educaţie”. (G.G.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …