Thursday , March 28 2024

După o ședință lungă și plictisitoare cu noul ministru de Interne, s-a aflat ce știa toată lumea: județul Suceava este pregătit pentru alegeri

Județul Suceava se află în grafic cu toate operațiunile din calendarul alegerilor, predarea buletinelor de vot către toate secțiile de votare fiind programată pentru astăzi, orele 8 – 16. Despre acest lucru s-a raportat de conducerea Prefecturii Suceava la o recentă videoconferință. Potrivit unui comunicat transmis după viceoconferința respectivă, în județ vor fi deschise 559 secții de votare, prefectul Mirela Adomnicăi precizând că  a fost realizată  arondarea secțiilor de votare pe toate unitățile spitalicești din județ, iar împreună cu managerii spitalelor se va gestiona  procedura de preluare a cererilor urnei speciale, în ziua de sâmbătă între orele 18 – 20,  pentru pacienții internați. Pentru alegerile prezidențiale din județul Suceava au fost tipărite și distribuite 666.369 buletine de vot, fiind  așteptați la urne 603.790 alegători, dintre care 560.531 cu cărți de identitate. Votarea se va derula duminică între orele 7 – 21, putându-se prelungi până la ora 23,59 pentru alegătorii care așteaptă să voteze la sediul secției de votare sau în afara ei, la rând.

În ceea ce privește videoconferința de joi, se poate spune că a fost una din cele mai plictisitoare ședințe de acest gen organizate până acum – tema de bază fiind orgaqnizarea alegerilor prezidențiale – ședință care a fost condusă de noul ministru de Interne Marcel Vela. Şedința respectivă care, în mod firesc fiind una lucrativă, trebuia să țină cel mult o oră a durat aproape trei ore spre plictiseala multora dintre cei care au fost nevoiți să vină la respectiva ședință, prin natura funcției. Deși probabil că din diverse motive participanții nu vor admite că a fost o ședință prea lungă pentru cât ar trebui să fie, în mod normal, noi prin natura meseriei reietrăm că a fost o ședință plictisitoare și care putea fi cel puțin la fel de eficientă dacă era mai „concentrată” ca întindere în timp. (D.P.)

 

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …