Thursday , April 25 2024

După aproape jumătate de an, Direcția de Sănătate Publică și-a refăcut stocul de vaccin hexavalent

vaccinare


Medicii de familie din județul nostru vor primi la începutul săptămânii viitoare dozele de vaccin hexavalent necesare vaccinării copiilor restanțieri. Acest vaccin a lipsit din depozitele DSP pentru o perioadă de aproape o jumătate de an, iar numărul copiilor “restanțieri” a depășit în această perioadă 6.000. Din nefericire, nu toți acești copii vor putea fi vaccinați, județului nostru fiindu-i repartizate doar 5.136 de doze. După cum reiese din declarațiile șefilor DSP, prioritate la vaccinare vor avea copiii care nu au primit nicio doză de vaccin hexavalent. Ultimele doze din acest vaccin au fost repartizate în județ de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava la începutul lunii februarie, după ce vaccinul hexavalent a lipsit din județ pentru aproape trei luni de zile, iar numărul copiilor nevaccinați ajunsese atunci la peste 4.000. În primul an de viață, copilului trebuie să i se facă șase vaccinuri împotriva unor boli precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă, hepatita B și poliomielita. Acestea sunt afecțiuni greu de tratat, care ar pune în pericol viața micuțului.
Pe piață există un singur vaccin, numit vaccinul hexavalent, care imunizează copilul împotriva acestor boli. (C.R.)
 

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …