Wednesday , April 24 2024

DSP Suceava anchetează un presupus caz de malpraxis la Spitalul Rădăuţi

DSP 1

Ancheta a început în cursul zilei de ieri şi se va desfăşura pe parcursul a trei zile. Sandalul a izbucnit după ce un tânăr din Vicovu de Jos a fost trimis acasă cu tratament, acesta decedând o zi mai târziu

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a demarat în cursul zilei de ieri, luni 7 iulie, o anchetă pentru un presupus caz de malpraxis la Spitalul Municipal Rădăuţi. Unitatea spitalicească a intrat în vizorul DSP după ce, un tânăr din localitatea Vicovu de Jos a fost trimis acasă cu tratament, acesta decedând o zi mai târziu. Este vorba despre Ilie Mutescu, în vârstă de 19 ani. Acesta era în plin examen de Bacalaureat, când miercuri, 2 iulie, s-a prezentat la Spitalul Rădăuţi, după ce în prealabil fusese la medicul de familie din localitatea de domiciliu. Nu a fost însă internat, fiind trimis acasă cu tratament. A decedat o zi mai târziu în braţele mamei sale. “Pe parcursul a trei zile vom verifica toată activitatea de la Spitalul Rădăuţi, din momentul în care acest tânăr a intrat pe poarta spitalului şi până s-a întocmit raportul medico-legal. Este foarte grav ceea ce s-a întâmplat şi vrem să aflăm dacă era şi cea mai mică şansă ca această tragedie să fie evitată”, a declarat Ludovic Abiţei, director în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …