Wednesday , April 24 2024

Două tone de copite de cai, culese din albia Siretului şi incinerate

Resturi cai fantanele (2)

Cele 19 abatoare din judeţ vor fi verificate de comisarii de mediu, începând de miercuri u până atunci, Direcţia Sanitar- Veterinară va prezenta o situaţie privind caii aflaţi în evidenţa unităţii şi care au fost vânduţi spre abatorizare din localităţile judeţului nostru, către abatoarele sucevene sau din judeţul Botoşani

Peste 2.000 de kilograme de copite de cal au fost găsite pe malul râului Siret, în zona localităţii sucevene Băneşti, şi duse la incinerare, iar Comisariatul Judeţean de Mediu Suceava urmează să verifice, de miercuri, cele 19 abatoare din judeţ. Seful Comisariatului Judeţean de Mediu Suceava, Adriana Iordache, a declarat ieri că în zona localităţii Băneşti, unde au fost depistate deşeuri de origine animală, au fost făcute lucrări de igienizare şi a fost ridicată o cantitate de 2.006 kilograme de deşeuri, fiind transportate la o firmă specializată pentru incinerare.
Potrivit sursei citate, cele 19 abatoare din judeţul Suceava urmează să fie verificate, începând de miercuri, de comisarii de mediu suceveni pentru a se stabili dacă deşeurile provin de la unul dintre acestea.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că vineri a fost verificat singurul abator autorizat din judeţ pentru abatorizarea cărnii de cal, dar că s-a constatat că toată cantitatea de carne de cal abatorizată de această firmă, inclusiv copitele şi capetele, au fost livrate unei firme din Polonia.
In urma igienizării albiei râului Siret în zona Fântânele au fost găsite în cursul zilei de vineri un număr de 693 de copite, iar în cursul zilei de sâmbătă alte 116 copite provenite de la cai, toate fiind predate unei firme specializate în vederea incinerării.
Prefectul a spus că multe dintre copitele găsite erau acoperite de mâl şi fuseseră împrăştiate pe o distanţă de 500 de metri. Potrivit prefectului, s-a stabilit că resturile de animale au fost aruncate în zonă înainte de data de 22 decembrie 2013, când s-au făcut manevre la acumularea de apă Bucecea, iar debitul cursului de apă a crescut de câteva ori şi atunci copitele respective au putut fi antrenate de apă şi răspândite.
Poliţia Judeţeană Suceava a anunţat că în acest caz, în colaborare cu inspectori ai Gărzii Naţionale de Mediu şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava, face cercetări pentru “poluare prin evacuarea cu ştiinţă, în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase”.
In ziua de joi, 2 ianuarie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a fost sesizat despre faptul că pe raza comunei Fântânele din judeţul Suceava şi pe raza comunei Vorona din judeţul Botoşani, în albia râului Siret sunt aruncate copite de cal. La faţa locului s-au deplasat poliţişti, inspectori ai Gărzii Naţionale de Mediu Suceava şi Botoşani şi reprezentanţi ai primăriei din localitate. Iniţial, în albia Siretului, în dreptul satului Băneşti, comuna suceveană Fântânele şi pe partea cealaltă a râului, dinspre comuna botoşăneană Vorona, au fost identificate copite de la aproape o sută de cai, apreciindu-se că acestea sunt vechi de peste 30 de zile.
Prefectul Florin Sinescu a declarat că în aceste zile sunt făcute verificări de către Direcţia Sanitar- Veterinară, numărul mare de copite de cal găsite în zona respectivă aratând în mod clar că a fost vorba de o „”procesare industrializată”, până miercuri urmând să fie prezentată o situaţie privind caii aflaţi în evidenţa DSP şi care au fost vânduţi spre abato-rizare din localităţile judeţului nostru sau în judeţul vecin Botoşani, această situaţie putând constitui un punct bun de plecare în ancheta pe care Poliţia suceveană o desfăşoară pentru identificarea celor vinovaţi. (N.R.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …