Thursday , April 18 2024

Două sucevence însărcinate au aflat că sunt seropozitive

seropotiv [800x600]

De la începutul anului, au mai fost diagnosticate cu HIV cinci persoane, dintre care două femei însărcinate. In cursul anului trecut au fost identificaţi 17 pacienţi noi. Aceşti pacienţi vor beneficia de mai mulţi bani pentru tratament, comparativ cu anul trecut 
Direcţia de Sănătate Publică Suceava a primit de la Ministerul Sănătăţii 1.493. 000 de lei pentru derularea Programului Naţional pentru supravegherea şi controlul HIV. Aceşti bani ar trebui să acopere cheltuielile necesare derulării acestui program până pe data de 31 martie. “Până pe data de 31 martie, programele de sănătate publică continuă în actuala structură. Sumele alocate vor permite derularea acestor programe la un nivel foarte bun”, a declarat doctorul Cătălina Zorescu, director adjunct în cadrul DSP Suceava. Bugetul alocat pentru tratamentul bolnavilor de SIDA în anul 2014 a fost de 4.683.000 de lei. Aşa cum reiese din datele statistice furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, patru persoane au murit în cursul anului trecut din cauza infecţiei cu HIV. Tot din acest raport reiese că în anul 2014 au mai fost depistaţi 17 pacienţi infectaţi cu acest virus, trei cazuri fiind diagnosticate în cursul lunii august. Este vorba despre zece bărbaţi şi şapte femei cu vârste cuprinse între 21 şi 52 de ani, majoritatea fiind din zona rurală a Sucevei. Printre bolnavii de SIDA sunt şi două familii, soţ-soţie. “Este vorba despre două cupluri diagnosticate în cursul lunii august 2014. In primul caz, pacienţii au vârsta de 25, respective 26 de ani iar în cel de-al doilea, ambii sunt în vârstă de 46 de ani. Toţi au luat boala pe cale sexuală, o parte dintre ei declarând că au călătorit în străinătate, întreţinând relaţii sexuale acolo. In momentul de faţă toţi sunt în tratament. Vrem să atragem atenţia populaţiei, pe această cale, asupra relaţiilor ocazionale şi asupra comportamentului sexual în general” a completat doctorul Cătălina Zorescu, director adjunct în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. De la începutul acestui an, au mai fost diagnosticate cu HIV încă cinci persoane, dintre care două femei însărcinate au aflat că suferă de această boală. “Chiar dacă testul pentru depistarea HIV nu este obligatoriu la eliberarea certificatului pentru întocmirea dosarului în vederea căsătoriei, noi îl recomandăm. Si dorim să atragem încă o dată atenţia asupra necesităţii acestor investigaţii atunci când se ia decizia de a avea un copil”, a încheiat directorul adjunct DSP, doctorul Cătălina Zorescu. Cu aceşti pacienţi noi identificaţi, numărul bolnavilor de SIDA în Suceava a ajuns în această lună la 209 persoane. Potrivit evidenţelor, 184 dintre pacienţii seropozitivi sunt trataţi pe plan local, în timp ce 12  urmează terapia de specialitate în diferite clinici din ţară, doi nu au încă nevoie de medicamente, iar zece au fost pierduţi din evidenţele medicilor, ceea ce înseamnă că cel mai probabil au renunţat la medicaţia care i-ar fi ţinut în viaţă. Costul lunar al tratamentului pentru aceşti bolnavi este de 487.573 de lei. (Cristina RUSTI)

Vezi si

S-a reluat furnizarea căldurii în municipiul Suceava

Din seara de 16 aprilie a fost reluată furnizarea căldurii în sistemul centralizat de termoficare …