Friday , April 19 2024

Două firme de apartament sucevene au înşelat statul român cu peste 4 milioane de lei, în afaceri cu fructe şi legume

 ceapa [800x600]

SIMDAVID SRL, de pe strada Păcii din cartierul Burdujeni, este urmărită penal pentru un prejudiciu adus bugetului de stat de 3,5 milioane de lei. BUCOVINA BUSINESS CONSULTING de pe bulevardul Corneliu Coposu din cartierul Obcine, pentru un prejudiciu adus statului de 503 mii lei. Cele două firme au făcut importuri ilegale intracomunitare de legume şi fructe, declarând preţuri mult mai mici de achiziţie, pentru a nu plăti taxele şi impozitele cuvenite statului

Două firme de apartament, despre existenţa cărora opinia publică suceveană nu avea de unde să afle în mod normal, sunt acum cercetate de Serviciul de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul Judeţean de Poliţie, la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în urma plângerilor penale depuse de Direcţia Regională Antifraudă Suceava. Cu puţine zile înainte arătam că de la începutul anului şi până acum inspectorii antifraudă au transmis către unităţi de parchet 23 de plângeri penale împotriva unor firme care au încercat să eludeze plăţile către bugetul de stat. Dintre acestea, o componentă importantă a verificărilor făcute s-au axat pe importuri intracomunitare, concluziile inspectorilor antifraudă fiind că din toamna anului trecut şi până la sfârşitul lunii februarie a acestui an au fost introduse prin cele două firme din Suceava mii de tone de produse agro-alimentare –cartofi şi ceapă poloneză, castraveţi bulgăreşti, mere italiene, portocale spaniole, cu preţuri de achiziţie declarate la vamă cu mult sub valoarea reală şi care au fost vândute apoi prin reţele de angosişti, prin toate pieţele din judeţul Suceava şi din judeţele vecine. Dimensiunea fraudei este foarte mare. Peste 4 milioane de lei în total, însemnând doar taxe şi impozite neplătite bugetului de stat.
SC BUCOVINA BUSINESS Consulting SRL, firmă care îşi are sediul într-un apartament de pe bulevardul Corneliu Coposu din cartierul Obcine al municipiului Suceava este, conform plângerii penale venite din partea Direcţiei Regionale Antifraudă, incriminată pentru că în perioada octombrie 2013 – februarie 2014, a efectuat mai multe achiziţii intracomunitare de legume şi fructe pe care le-a comercializat ulterior la mai multe persoane fizice şi juridice, evidenţiind în contabilitatea societăţii preţuri de vânzare subevaluate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat cu suma de 503.000 de lei, din care 302.000 de lei reprezintă TVA, restul fiind impozit pe profitul obţinut neachitat.
In ceea ce priveşte societatea comercială SIMDAVID SRL, cu sediul pe strada Păcii, din catierul Burdujeni, lucrurile sunt cu mult mai grave. Inspectorii antifraudă au arătat, în plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi preluată pentru continuarea cercetărilor de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Suceava că firma SIMDAVID, în perioada noiembrie 2012 – ianuarie 2014, a efectuat achiziţii intracomunitare de legume şi fructe pe care le-a comercializat ulterior la mai multe persoane fizice şi juridice din România, evidenţiind în contabilitatea societăţii preţuri de vânzare subevaluate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat, producând un prejudiciu total de 3,5 milioane de lei, din care 2,1 milioane de lei TVA şi 1,4 milioane de lei impozit pe profit. (Neculai ROSCA)
 

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …