Friday , March 29 2024

Două fete de 13 și 14 ani din Liteni au ajuns la spital în urma unui accident

Ele se aflau într-o mașină care a pătruns pe contrasens și s-a izbit într-o autoutilitară 

Pe 16 decembrie, Vasilică A., de 21 de ani, din orașul Liteni, conducea autoturismul marca VW Golf pe DJ 208 A, în afara localității Rușii Mănăstioara, având direcția de deplasare spre Udești când, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu autoutilitara Mercedes care circula din sens opus și era condusă de Alexandru G., de 25 de ani, din comuna Bosanci.  În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a două pasagere din autoturismul VW Golf, res­pectiv N. Georgiana, de 13 ani, din Liteni, și B. Carmen, de 14 ani, tot din orașul Liteni. Ambele victime au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, și li s-au recoltat probe biolo­gice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «vătămare corporală din culpă». (O.S.)

 

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …