Saturday , April 20 2024

Dosar penal pentru un tânăr băut care a intrat cu mașina într-un gard, la Câmpulung Moldovenesc

După accident, șoferul de 23 de ani a fugit de la fața locului. Prins de polițiști, el a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizat miercuri dimineață despre faptul că pe Calea Bucovinei a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale.

Din verificări a rezultat faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism marca VW pe Calea Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc, având direcția de deplasare Suceava – Vatra Dornei, ajuns într-o curbă periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra volanului, intrând în coliziune cu gardul unei gospodării. Ulterior, acesta a fugit de la fața locului.

Conducătorul auto a fost identificat pe str. Mihail Sadoveanu din Câmpulung Moldovenesc, fiind vorba de Petru S., în vârstă de 23 de ani, din Câmpulung Moldovenesc. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat două probe biologice de sânge. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. (O.S.)

 

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …