Friday , March 29 2024

Dosar penal pentru o tânără ce a fost la un pas de a deveni polițistă

Cristina – Alexandra Hrimiuc s-a ales cu un dosar penal pe numele său după ce în momentul în care s-a înscris pentru concursul organizat de IGPR de încadrare a polițiștilor din sursă externă s-a folosit de un permis de conducere emis de autoritățile din Italia, care însă era fals

 coada politie


O tânără aspirantă la statutul de polițist, care culmea a fost la un pas de a obține uniforma mult dorită, s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea a nu mai puțin de trei infracțiuni. Cristina – Alexandra Hrimiuc, de 25 de ani, s-a înscris la concursul organizat de IPJ Suceava pentru unul din posturile de agenți de poliție proveniți din sursă externă. Aceasta a optat pentru postul de la Secția de Poliție din Ipotești, iar la înscriere, cum avea nevoie de permis de conducere, a declarat că are acest document, doar că l-a obținut în Italia. Polițiștii suceveni au trimis o copie după permis autorităților italiene, însă răspunsul primit i-a lăsat mască. Tânăra Hrimiuc nu figura în evidențele italienilor ca și posesoare de permis de conducere.
Intre timp, aceasta a obținut nota 10 la probele sportive, 9,40 la proba scrisă și a fost admisă în urma concursului, urmând să devină polițist. Cristina – Alexandra Hrimiuc chiar trebuia să depună jurământul și să devină agent de poliție cu acte în regulă, însă nu a scăpat de brațul lung al legii. Polițiștii de la Biroul Control Intern al IPJ Suceava au preluat cercetările în acest caz și au întocmit pe numele Cristinei Hrimiuc un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „fals material în înscrisuri sub semnătură privată”, „fals în declarații” și „uz de fals”, dosar ce a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Astfel, tânăra ce era la un pas de a fi om al legii a trecut rapid în cealaltă baricadă, căpătând calitatea de inculpat.
Amintim că la data de 11 iulie 2016, 51 de agenți de poliție, încadrați din sursă externă în urma ultimului concurs organizat de Inspectoratul General al Poliției Române au depus jurământul de credință, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României.
La festivitate au participat de asemenea toți șefii de poliții municipale și orășenești, în subordinea cărora își vor desfășura activitatea cei 51 de agenți de poliție. În perioada 25 iulie – 21octombrie 2016, agenții de poliție vor participa la cursul de inițiere în carieră ce se va desfășura la instituțiile de învățământ ale Poliției Române. După  finalizarea cursului de inițiere în carieră, polițiștii vor putea să-și exercite atribuțiile de serviciu, sub îndrumarea unui  tutore profesional, urmând apoi să-și ocupe posturile câștigate în urma concursului. (Dănuț ZUZEAC)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …