Friday , April 19 2024

Doi traficanți de droguri ce alimentau cu hașiș, cannabis și ecstasy tinerii din Suceava au fost arestați preventiv

Cornelius Cireșel Dicoiaș și Alexandru Ursachi, zis „America”, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Aceștia sunt acuzați că au vândut cannabis, hașiș și ecstasy pe raza județului Suceava. Ursachi a fost implicat și în dosarul racolatorilor de cărăuși de droguri, care au băgat în închisorile din toată lumea zeci de suceveni 

Alexandre Ursachi (sapca) si Cornelius Dicoias1
Alexandru Ursachi, zis „America” (stanga) si Cornelius Cireșel Dicoiaș ieri, la Tribunalul Suceava

 Tribunalul Suceava a admis pro­punerea de arestare preventivă formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava și a dispus emiterea de mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Cornelius Cireșel Dicoiaș, de 26 de ani, din municipiul Rădăuți, sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri și a lui Alexandru Ursachi, zis „America”, de 29 de ani, din municipiul Suceava, tot pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

Procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava și polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Suceava, beneficiind de suportul tehnic al Serviciului Operațiuni Speciale Suceava și de sprijinul de specialitate al DIPI, au documentat, în perioada 2014 – 2016, activitatea infracțională a patru suspecți, de pe raza municipiilor Suceava și Rădăuți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „introducere în țară de droguri de risc și de mare risc” și „trafic de droguri de risc și mare risc”, constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, procurau din Spania droguri pe care ulterior, în baza rolului fiecăruia, le vindeau mai departe tinerilor interesați.
Pe parcursul documentării acti­vităților infracționale, s-a stabilit că suspectul Cireșel Corneliu Dicoiaș, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Rădăuți, a procurat în perioada indicată anterior droguri de risc și de mare risc, respectiv hașiș, cannabis și comprimate ecstasy din Spania, pe care le-a vândut în mod constant unor tineri din anturajul său, la rândul lor consumatori ai unor astfel de substanțe, pentru sumele de 50 de lei gramul de cannabis, 70 – 80 de lei gramul de hașiș și 80 de lei comprimatul de ecstasy.
Dicoiaș a acționat împreună cu prietena sa, suspecta M.L.M. , în vârstă de 19 ani, din comuna Marginea, în sco­pul introducerii în țară de droguri de risc și de mare risc, al porționării dozelor de droguri și vânzării acestora persoanelor interesate.
Dacă inițial drogurile erau vândute en-detail, în plicuri autosigilante cu masa de un gram, ulterior, cei doi suspecți și-au schimbat modul de operare, în sensul că vindeau drogurile doar în cantități mai mari, de ordinul zecilor de grame și doar persoanelor din anturajul verificat, pentru a evita expunerea.
Ca urmare a supravegherii suspecților, s-a reușit la data de 11 februarie 2016 prinderea în flagrant, în mod conspirat, a doi complici, respectiv Tudor Mihai Lungu, în vârstă de 29 de ani, și Alexandru Ursachi, zis „America”, în vârstă de 29 de ani, ambii din municipiul Suceava, imediat după ce au cumpărat de la Cornelius Cireșel Dicoiaș cantitatea de aproximativ 50 de grame de cannabis, în scopul revânzării.
Având în vedere că unii dintre suspecți și-au manifestat intenția de a părăsi țara și pentru completarea materialului probator, pe raza municipiilor Suceava și Rădăuți au fost desfășurate șase percheziții domiciliare făcute de către polițiști din cadrul BCCO Suceava, cu sprijinul unor lucrători din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Acțiuni Speciale, fiind identificați și conduși la sediul DIICOT Serviciul Teritorial Suceava patru suspecți, în vederea continuării cercetărilor, depistării și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților.
Cu ocazia perchezițiilor au fost găsite cantitatea de aproximativ 10 grame de substanță suspectă a fi cannabis și mai multe ambalaje cu urme de substanță suspectă a fi cannabis, ascunse într-o valiză ce aparține suspectului Cornelius Cireșel Dicoiaș și pe care acesta o ținea într-un autoturism parcat în curtea unei cunoștințe, probele fiind ridicate în vederea cercetărilor.
Totodată, au mai fost găsite și ridicate o armă tip aersoft, trei dispozitive de mărunțit fibrele vegetale de cannabis, un dispozitiv de confecționare a țigărilor, două mini-cântare electronice, înscrisuri și mai multe aparate telefonice mobile, cartele SIM, laptop-uri și tablete, precum și sume de bani.
Procurorii DIICOT au mai găsit la domiciliul lui Dicoiaș o uniformă de subinspector de Poliție de Frontieră, precum și două legitimații ce ar aparține celor de la Antidrog. Anchetatorii urmează acum să stabilească dacă acestea au fost folosite sau nu în activitatea sa infracțională.
Cornelius Cireșel Dicoiaș, Alexandru Ursachi și Tudor Mihai Lungu au fost reținuți pentru 24 de ore, însă doar primii doi au fost duși în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Lungu a fost eliberat sub control judiciar.
 Lungu și „America” au fost implicați în rețeaua de cărăuși de droguri pe ruta Europa – America de Sud
In anul 2009, procurorii DIICOT au destructurat o rețea ce racola cărăuși de droguri pe ruta Europa – America de Sud. Capul rețelei a fost identificat în persoana lui Cezar Bilius, însă printre cei care au colaborat cu gruparea condusă de acesta s-au numărat și Alexandru Ursachi, care a fost arestat în Irlanda, și Tudor Mihai Lungu, ares­tat în Norvegia, el fiind din câte se pare și băgat după gratii pentru șapte ani de zile.
La sfârșitul lunii aprilie 2014, Inalta Curte de Casație și Justiție a României s-a pronunțat în cazul traficanților de droguri din lotul Bilius. Astfel, Cezar Stefan Bilius, de 29 de ani, din Suceava, a primit șapte ani de închisoare, Adrian Bilius, de 27 de ani, din Suceava, s-a ales cu cinci ani de închisoare, Nicolae Păcurari, de 29 de ani, din Suceava, a fost condamnat la patru ani de închisoare, Florin Căliman, de 30 de ani, tot la patru ani de închisoare, la fel și Raul Hîndrescu, de 24 de ani, din Suceava. Ingrid Lesniac, fostă Tecuceanu, de 27 de ani, și Daniela Cristina Golea, ambele din Suceava, s-au ales cu câte trei ani de închisoare. Ei au primit aceste pedepse după ce au fost acuzați de “constituire a unui grup infracțional organizat” și de “trafic de droguri”.
Potrivit anchetatorilor, rețeaua racolatorilor de droguri condusă de Bilius a băgat în închisorile din toată lumea zeci de suceveni. Astfel, aceștia ar fi transportat peste 90 de kilograme de heroină și cocaină. Periculoasa rețea de traficanți a fost destructurată de DIICOT în anul 2009. Atunci, membrii acesteia au fost arestați preventiv, însă au fost puși în libertate două luni mai târziu.
De menționat că procurorii suceveni au început să urmărească rețeaua racolatorilor încă din martie 2008. Astfel, polițiștii și procurorii au documentat activitatea infracțională a unui grup format din 14 membri, constituit în vederea racolării de persoane și punerea acestora la dispoziția unor rețele internaționale de traficanți de droguri de mare risc. Aceasta opera pe relațiile Turcia – Europa de Vest, Turcia – China și America de Sud – Vestul Europei. In urma investigațiilor, s-a stabilit că membrii grupării au racolat 93 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, de pe raza județelor Suceava și Botoșani, care transportau diferite cantități de droguri de mare risc, cocaină și heroină, pe rutele menționate, în beneficiul unor rețele internaționale de traficanți de droguri. Pentru fiecare transport, cărăușii erau recompensați cu sume cuprinse între 2.500 și 4.000 euro, iar racolatorii acestora primeau de la membrii rețelelor sume cuprinse între 1.500 și 3.000 euro, pentru fiecare curier de droguri racolat. Din cei 93 de curieri, 55 au fost arestați în timp ce efectuau transporturi de droguri. De la aceștia au fost confiscate 90 de kilograme de heroină și cocaină. (Dănuț ZUZEAC

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …