Saturday , April 20 2024

Doi șoferi, prinși beți la volan în municipiul Suceava

Unul avea 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar celălalt  1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat

Într-o singură zi, doi șoferi au fost depistați în municipiul Suceava conducând  sub influența alcoolului. Astfel, marți, 14 mai, la ora 10:00, C.P. de 55 de ani, din Suceava, conducea autoturismul Opel Agila pe strada Mărășești, iar în vecinătatea Şcolii Generale nr. 3 nu s-a asigurat la executarea manevrei de intrare în rândul de vehicule staționate pe marginea din dreapta a străzii și a tamponat ușor în partea din spate autoturismul Opel Insignia, care era parcat regulamentar. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, care urmează a fi soluționat procedural de către Biroul Rutier Suceava.

În aceeași zi, la orele 19.05, o patrulă de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Suceava, în timp ce acționa pe linia respectării normelor rutiere de către conducătorii auto pe str. Jean Bart, a oprit pentru control  autoutilitara marca Toyota condusă de Gabriel M., de 23 de ani, din comuna Boroaia. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg./l. alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean, unde i s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de ­cer­cetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. (O.S.)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …