Friday , April 19 2024

Doi puștani, arestați ieri fiindcă s-au culcat cu o fetiță de 11 ani, au pozat-o și apoi au șantajat-o

Gabriel U. și Andy F., ambii de 17 ani, din Fântânele, au fost arestați preventiv pentru “act sexual cu un minor”, “pornografie infantilă”, “șantaj” și “viol”. Cei doi sunt acuzați că, în 2012, au întreținut relații sexuale cu o minoră de 11 ani, pe care au fotografiat-o goală, după care au șantajat-o că dacă nu le va satisface poftele carnale, ei vor face publice acele imagini. In primăvara anului 2015, copila a refuzat să mai întrețină relații sexuale cu cei doi indivizi, iar aceștia din răzbunare au distribuit o poză cu ea pe rețelele de socializare 

gabriel u.
Gabriel U., unul dintre tinerii arestati ieri

Tribunalul Suceava a admis ieri propunerea Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpaților Gabriel U. și Andy F., ambii în vârstă de 17 ani din comuna Fântânele, pentru comiterea infracțiunilor de “act sexual cu un minor”, “pornografie infantilă”, “șantaj” și “viol”. Aceștia au fost introduși în Arestul IPJ Suceava.

andy f.
Andy F.

Anchetatorii au stabilit faptul că în luna august a anului 2012, cei doi au întreținut un prim act sexual cu o minoră pe atunci în vârstă de 11 ani, după care i-au făcut mai multe fotografii în poziții indecente. Din acel moment, Gabriel și Andy au șantajat-o pe copilă să întrețină relații sexuale cu ei, ori de câte ori aveau aceștia chef. In luna aprilie 2015, minora a refuzat să se mai lase șantajată de cei doi și nu a mai întreținut relații sexuale cu ei. Nemulțumiți de reacția fetei, adolescenții au răspândit o imagine cu ea goală pe o rețea de socializare, poză ce a ajuns pe telefoanele tinerilor din Fântânele.

O învățătoare a scos la iveală această întreagă poveste
Copila, acum în vârstă de 14 ani, care este victimă a dosarului de pornografie infantilă instrumentat DIICOT Suceava, provine dintr-o familie cu posibilități materiale modeste, mama ei fiind recăsătorită și locuind în casa părintească a familiei, alături de noul soț și alte rude. La locuința familiei singura persoană care a dorit să își expirme un punct de vedere în legătură cu subiectul cu care a devenit de notorietate în comunitatea din Fântânele a fost fratele mamei copilei, Ion C. El a spus că nepoata lui a intrat într-un iureș pe care nimeni din familie nu îl mai poate stăpâni și a pledat pentru ca acest caz să fie finalizat de către organele de anchetă.
Directorul școlii “Mihai Eminescu” din comuna Fântânele, Silviu Mihai, a arătat cum s-a aflat în comunitatea locală despre acest eveniment. “Săptămâna trecută, am aflat de la o învățătoare că ar circula pe telefoanele celulare ale elevilor din școală o fotografie cu o elevă de clasa a VIII-a, goală, pe o bordură. Impreună cu gardianul școlii am făcut un control în școală pentru a vedea dacă vreuna dintre elevele noastre este postată pe aparatele mobile ale elevilor. Am încercat să verificăm dacă ceea ce ni s-a comunicat este un fapt real sau doar un zvon”, a declarat directorul Silviu Mihai. El a spus că din nefericire nu a fost vorba doar de un zvon, acea fotografie fiind în memoria mai multor telefoane mobile, cel puțin un copil primit un mesaj cu imaginea colegei sale.
“Nu era foarte clară, era vorba despre o persoană de sex feminin dezbrăcată, care stătea în genunchi, nu pe o bordură ci undeva într-un loc cu verdeață. Chipul fetei era cel al elevei de clasa a VIII-a de la noi din școală. In acest context l-am anunțat imediat pe șeful de post din comună și i-am comunicat că am găsit o astfel de imagine pe un telefon mobil al elevilor, rugându-l să ia măsuri. S-a discutat imediat cu gardianul școlii, care a preluat telefonul mobil al elevului și de aici a început ancheta”, a mai spus directorul Silviu Mihai.

director fantanele 3
Directorul școlii “Mihai Eminescu” din comuna Fântânele, Silviu Mihai

El a mai precizat că verificările au fost imediat preluate de către BCCO Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distribuire de materiale pornografice pentru a se vedea cine au fost cei care au distribuit fotografia respectivă. Poliția din comună a raportat situația la Suceava și cazul a fost preluat de către polițiștii de combatere a crimei organizate. Directorul școlii “Mihai Eminescu” din comuna Fântânele, Silviu Mihai, a declarat că fetița ce face obiectul acestei anchete, este o elevă de 9 și 10, în clasa a VIII-a a unității școlare de la Fântânele.

Localnicii o acuză tot pe fetiță
Pe de altă parte, oamenii din localitate spun că copila nu este chiar nevinovată, în condițiile în care ar fi avut un prieten ce a plecat în Germania, lăsând-o neconsolată, iar unul dintre cei care au distribuit imaginile nu a obținut favorurile sexuale solicitate.
Directorul școlii “Mihai Eminescu” din Fântânele, Silviu Mihai, a mai spus că imediat după ce a aflat despre evenimentul dramatic – postarea pe rețele de socializare a unor fotografii cu o elevă de la unitatea școlară pe care o conduce, a luat imediat decizia de interzicere a telefoanelor mobile în școală și mai mult, a cerut sprijinul unui psiholog care să ofere consultanță elevilor de la școala “Mihai Eminescu”, pe timpul desfășurării anchetei.
“Măsura cea mai importantă a fost interzicerea totală a telefoanelor mobile în școală. Dacă părinții să ia legătura cu copiii lor o pot face prin intermediul secretariatului, care funcționează acum ca un fel de dispecerat. Pe de altă parte, în fiecare clasă am început să organizăm împreună cu psihologi invitați discuții privind problemele cu care confruntă copiii, folosirea internetului și utilitatea acestuia”, a declarat directorul Silviu Mihai. (Neculai ROSCA, Dănuț  ZUZEAC)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …