Friday , March 29 2024

Doi proxeneţi care au obligat patru fete de 15 şi 16 ani să se prostitueze, băgaţi în puşcărie

 Oana Mariana Adam şi Anor Petru Buchilă au fost condamnaţi la patru ani şi opt luni, respectiv patru ani şi şase luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi şantaj. Aceştia sunt acuzaţi că, în perioada 2012 – aprilie 2014, au obligat patru minore cu vârste de 15 şi 16 ani să se prostitueze pentru ei. Raporturile sexuale aveau loc în apartamente închiriate de traficanţi, la locuinţele clienţilor, în maşini sau în pensiuni şi hoteluri din zona Fălticeni

proxeneti

La data de 12 februarie 2018, la ora 22.00, poliţiştii din Fălticeni au primit spre punere în aplicare mandatele de executare a pedepsei cu în­chi­­soarea emise de Tribunalul Su­ceava pe numele Oanei Mariana Adam, de 28 de ani, din municipiul Fălticeni, care a fost condamnată la pedeapsa de patru ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru săvâr­şirea infracţiunii de „trafic de minori” şi pe numele lui Anor Petru Buchilă, de 26 de ani, din municipiul Fălticeni, care a fost condamnat la pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiu­nii de „trafic de minori” şi „şantaj”. Cei doi au fost găsiţi pe raza localităţii de domiciliu şi au fost duşi la sediul Poliţiei din Fălticeni. Poliţiştii i-au transferat şi introdus în Penitenciarul Botoşani.

Amintim că la data de 25 martie 2013, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane s-au sesizat din oficiu despre faptul că Mariana Oana Adam, Anor Petru Buchilă, V.C.A., de 22 de ani. C.S.A., de 20 de ani şi R.C.F., de 18 ani, toţi din Fălticeni, au preocupări pe linia traficului de minori. In urma activităţilor desfăşurate de  anchetatori a reieşit că, în perioada ianuarie 2012 – aprilie 2014, suspecţii, care au acţionat, după caz, împreună sau separat, profitând de starea vădită de vulnerabilitate şi sub promisiunea câştigării unor sume mari de bani în mod facil, au desfăşurat activităţi infracţionale ce au constatat în recrutarea, transferarea şi găzduirea unor tinere minore, provenite din medii vulnerabile, familii ce le asigurau un grad redus de ocrotire şi experienţă de viaţă redusă, în scopul exploa­tării acestor fete prin determinare sau obligare la practicarea prostituţiei în folosul lor. Succesul traficanţilor în activităţile de punctare şi recrutare a tinerelor era „asigurat” de comportamentul acestora, care iniţial era unul manierat, manifestând disponibilitatea începerii unei relaţii serioase de prietenie, dar care urmă­reau în realitate obţinerea încrederii tinerelor respective. Victimele au acceptat propunerile, având în vedere lipsa unei alternative, iar în măsura în care iniţial sau ulterior deveneau reticente, li se adresau ameninţări verbale sau erau agresate fizic sau moral.

In acest mod au fost racolate patru minore cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani. Raporturile sexuale aveau loc în apartamente închiriate de traficanţi, la locuinţele clienţilor, în autoturisme sau în locaţii de cazare din zona municipiului Fălticeni sau a localităţilor limitrofe, de fiecare dată fetele fiind sub supravegherea suspecţilor. Sumele de bani, cuprinse între 50 şi 200 de lei, erau încasate de către traficanţi, victimelor fiindu-se cumpărate ţigări şi eventual alte produse alimentare.

La data de 10 noiembrie 2015, lucrătorii BCCO Suceava – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorului din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au organizat o acţiune pentru a pune în executare cinci mandate de aducere. Au fost găsiţi trei dintre suspecţi, care au fost duşi la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Su­ceava în vederea audierii, ceilalţi doi fiind plecaţi în străinătate. In urma probelor administrate, procurorul de caz a dispus reţinerea pentru 24 de ore a Marianei Adam şi a lui Anor Bu­chilă. Tânăra practica şi ea prostituţia alături de cele patru minore, împrejurare în care le găsea acestora clienţi. (Dănuţ ZUZEAC)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …