Thursday , March 28 2024

Doi indivizi au fost reținuți după ce în mașina în care se aflau au fost găsite țigări de contrabandă de 40.000 de lei

Polițiștii suceveni au oprit în trafic o mașină în interiorul căreia se aflau 3.530 de pachete cu țigări. Cei doi ocupanți ai vehiculului au fost reținuți pentru contrabandă

tigari 2

La data de 10 octombrie 2017, la ora 14.15, polițiștii din Pojorâta au oprit în trafic, pe DJ 175, pe raza satului Colacu, comuna Fundu Moldovei, un autoturism Chrysler Voyager, înmatriculat în Spania, despre care existau date că transportă țigări de contrabandă. Cu ocazia controlului făcut în interiorul mașinii, într-un locaș anume amenajat între scaunele din partea din față și bancheta din spate au fost găsite mai multe pachete cu țigări de contrabandă. Soferul a fost identificat în persoana lui Cristinel Bobeica, de 44 de ani, din comuna Moldova Sulița, iar ca pasager în vehicul se afla Constantin Stanciu, de 52 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Autoturismul și cele două persoane au fost duse la sediul Secției 11 de Poliție Rurală Pojorâta, stabilindu-se că atât în spațiul mai sus arătat, cât și în locul roții de rezervă, mascate de o planșă de carton și o coală de tablă, se află depozitate 3.530 de pachete cu țigări de contrabandă mărcile Rothmans (3.020), Marble (500) și Ashima (10), în valoare de aproape 40.0000 lei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au dispus ca cele două persoane să fie reținute pentru 24 de ore, urmând să fie eliberate sub control judiciar. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „contrabandă”, dispunând confiscarea cantității de 3.530 de pachete cu țigări și indisponibilizarea mașinii, în valoare de ­apro­ximativ 15.000 de lei. (D.Z.)

 

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …