Friday , March 29 2024

Doi fraţi din Voivodeasa au fost săltaţi de acasă de mascaţi după ce au bătut doi agenţi de pază

percheziti

Fraţii Cosmin şi Silviu Bujanovschi sunt acuzaţi că au bătut doi agenţi de pază care au intervenit într-un bar din Marginea, pentru că cei doi făceau scandal u fraţii Bujanovschi au pus mâna pe nişte bâte şi i-au lovit pe cei doi bodyguarzi, unul dintre ei ajungând la spital. Poliţiştii nu sunt la prima percheziţie în familia Bujanovschi, în anul 2010, tatăl acestora fiind suspectat de anchetatori că ar fi fost implicat într-un furt de aproape 100.000 de euro din Cantonul Silvic Suceviţa

In dimineaţa zilei de ieri, 25 de poliţişti, luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale şi poliţişti judiciarişti, au descins în patru locaţii de pe raza localităţii Voivodeasa, comuna Suceviţa, fiind puse în aplicare patru autorizaţii de percheziţie domiciliară la locuinţele lui Cosmin Bujanovschi, de 24 de ani şi Silviu Bujanovschi, de 25 de ani şi a rudelor acestora. Aceste percheziţii au venit ca urmare a implicării celor doi tineri în scandalul ce a avut loc în seara zilei de 8 februarie 2014 în barul Roma – Cafe din comuna Marginea, ei fiind acuzaţi de comiterea faptelor de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere, loviri sau alte violenţe şi furt.
In urma percheziţiilor au fost prinşi cei doi tineri, care au fost imobilizaţi şi duşi la sediul Poliţiei municipiului Rădăuţi pentru audieri. Cei doi fraţi nu au fost foarte uşor de prins, ei încercând să sară pe un geam pe care l-au spart în prealabil. De asemenea, anchetatorii au ridicat mai multe bâte şi cuţite care ar fi fost folosite în seara respectivă.
Amintim că în data de 8 februarie 2014, la ora 21.32, Secţia 3 Poliţie Rurală Marginea a fost anunţată că la barul Roma – Cafe din comuna Marginea are loc un scandal, o maşină alegându-se cu luneta spartă. Din verificările poliţiştilor s-a stabilit că în cursul zilei, în bar erau mai multe persoane care consumau băuturi alcoolice, iar la un moment dat, aceştia au început să provoace un scandal, motiv pentru care barmanul a solicitat sprijinul firmei de pază RPG Security pentru aplanare conflictului.
In momentul în care echipa de intervenţie a ajuns la faţa locului, scandalagii au plecat din local, iar cei doi agenţi de pază, respectiv Gheorghe A., de 29 de ani, din municipiul Rădăuţi şi Ioan B., de 26 de ani, din comuna Ulma, au intrat în bar pentru a discuta cu barmanul despre cele întâmplate. In timp ce aceştia discutau, în local au intrat mai mulţi indivizi înarmaţi cu bâte şi care i-au lovit pe cei doi agenţi, după care au plecat din bar. De asemenea maşina de intervenţie, aparţinând firmei de pază RPG Security, a fost lovită de agresori, fiindu-i spartă luneta. Agentul de pază Gheorghe A. a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuţi pentru a primi îngrijiri medicale.
Din investigaţiile făcute de poliţişti s-a descoperit că doi dintre agresori sunt fraţii Cosmin şi Silviu Bujanovschi, în vârstă de 24, respectiv 25 de ani, din localitatea Voivodeasa, comuna Suceviţa. Pe numele celor doi oamenii legii au întocmit dosare penale, iar în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie agentul de pază se va face încadrarea juridică. Oamenii legii au dispus ieri reţinerea pentru 24 de ore a lui Cosmin Bujanovschi, în timp ce Silviu Bujanovschi a fost lăsat în libertate pentru că a colaborat cu anchetatorii şi a recunoscut faptele comise. Poliţiştii vor continua cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi şi tragerii la răspundere penală a acestora.
De asemenea, Biroul de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu lucrătorii de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Suceava au făcut verificări la gaterele tatălui fraţilor Bujanovschi, Gheorghe Bujanovschi şi a vecinului Traian Ropaniuc, despre care ar exista indicii că se ocupă cu afaceri ilegale cu lemn.
Locuitorii din Voivodeasa erau foarte mulţumiţi de intervenţia poliţiştilor, aceştia spunând că fraţii Bujanovschi deveniseră de necontrolat, ei comportându-se de parcă localitatea ar fi al lor.
Tatăl fraţilor Bujanovschi a fost suspectat că a fost implicat în furtul de aproape 100.000 de euro din Cantonul Silvic Suceviţa
In martie 2010 poliţiştii suceveni au făcut mai multe percheziţii în comuna Suceviţa la mai mulţi suspecţi în cazul unui furt de aproape 100.000 de euro comis la sfârşitul anului 2009 din Cantonul Silvic Suceviţa. Anchetatorii au descins în opt locuinţe cu speranţa de a găsi indicii care să-i conducă la hoţi. Astfel, acasă la Gheorghe Bujanovschi, au fost găsite două arme, una de tir cu lunetă şi 36 de cartuşe şi un pistol cu gaze cu patru cartuşe. Bărbatul şi un anume Tiberiu Vatamaniuc, la care au fost găsite patru arme, au fost duşi la audieri, cei doi alegându-se cu dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei.
Gheorghe Bujanovschi a fost suspectat că a participat la spargerea dată pe 30 noiembrie 2009 la Cantonul Silvic de la Suceviţa. Atunci, autorii au profitat de lipsa pădurarului care era plecat la Rădăuţi împreună cu soţia sa şi au furat dintr-o cutie metalică din podul cantonului în care erau mai multe arme de foc o plasă cu 390.000 de lei. Banii aparţineau pădurarului, acesta dorind să-şi contruiască o acasă cu suma de bani furată. In interiorul cantonului nu erau bunuri răvăşite, armele erau la locul lor, semn că hoţii s-au dus direct la cutia cu arme. In primă fază, anchetatorii au stabilit că hoţii au vrut să fure cele trei arme din cutia de pod, însă după ce au spart încuietoarea şi au dat de plasa cu aproape 100.000 de euro, au luat banii şi au lăsat armele. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Incendiu puternic la o gospodarie din Horodnic de Jos (FOTO)

Vineri după amiază, un incendiu puternic a cuprins o gospodărie din localitatea Horodnic de Jos. …