Thursday , April 25 2024

Doi elevi suceveni au fost eliminaţi în prima zi a examenului de Bacalaureat

Un elev de la Liceul Tehnologic din Vicovu de Sus a fost prins copiind cu fiţuici, iar unui altuia de la Colegiul de Artă, i-a sunat telefonul mobil în timpul examenului organizat la “Stefan cel Mare”. Proba la limba română din cadrul Bacalaureatului a fost susţinută de 5.891 de elevi suceveni din cei 6103 candidaţi înscrişi. Candidaţii au fost în general mulţumiţi de subiectele primite, majoritatea susţinând că au fost uşoare. Doi candidaţi la Bacalaureat susţin probele prin dictare, având probleme medicale

 
bacalaureat [800x600]


Ieri, 29 iunie, 5.891 de absolvenţi de liceu au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat. La această probă a Bacalaureatului s-au înscris 6.103 candidaţi, însă 210 au fost absenţi, iar doi candidaţi au fost eliminaţi din examen. “Elevul eliminat este de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava şi a susţinut proba la Centrul de Examen Colegiul Naţional “Stefan cel Mare” Suceava, sancţiunea fiind aplicată pentru că a păstrat asupra lui telefonul mobil, care a sunat în timpul probei, deşi candidaţii au fost atenţionaţi în repetate rânduri asupra faptului că păstrarea în sală cu telefonul mobil atrage eliminarea din examen, indiferent dacă acesta este folosit sau nu”, a explicat Mariana Drumea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava. Cel de-al doilea caz de eliminare a fost constituit de un elev de la Liceul Tehnologic “Ion Nistor” Vicovu de Sus, acesta fiind prins cu fiţuici asupra sa, copiind.
Pentru susţinerea probelor de BAC s-au constituit 20 de centre de examen, după cum urmează: în municipiul Suceava: Colegiul Naţional “Stefan cel Mare”, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional “Petru Rareş“,Colegiul Naţional de Informatică “Spiru Haret”, Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic “Samuil Ispoescu”, Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimendară. In Fălticeni, absolvenţii de liceu susţin proba la limba română în trei centre de examen: la Colegiul Naţional “Nicu Gane”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” şi la Colegiul “Vasile Lovinescu”. In Gura Humorului elevii susţin BAC-ul la “Colegiul Alexandru cel Bun”, iar la Siret la Colegiul Tehnic “Laţcu Vodă”. Liceenii din Vicovu de Sus dau examenul maturităţii la Liceul Tehnologic “Ion Nistor”, iar în Câmpulung Moldovenesc la Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” şi la Colegiul Silvic “Bucovina”. Candidaţii la BAC din Vatra Dornei susţin probele în centrul de examen constituit la Liceul Teoretic Ion Luca.
Elevii de la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare” Suceava au ieşit foarte mulţumiţi de la prima probă a examenului maturităţii, susţinând că subiectele au fost acceptabile. O elevă a declarat că a ascultat indicaţiile profesorului şi că i-au prins foarte bine. “Am citit tot ce mi s-a recomandat şi am făcut aplicaţii pe texte, iar acest lucru m-a ajutat foarte mult. Consider că am scris destul de bine, iar după calculele mele mă apropii de punctajul maxim”, a declarat o elevă a Colegiului Naţional “Stefan cel Mare”.
Pe de altă parte, o elevă de la Colegiul Naţional “Petru Rareş“ Suceava a declarat că subiectele au fost accesibile şi că puteau fi rezolvate destul de uşor. “Ne aşteptam la ceva mai complex, gen poezie, dar asta ne-a făcut să ne pregătim mai bine. Nu am avut nicio problemă şi am rezolvat toate cele trei subiecte”, a declarat eleva de la Colegiul Naţional “Petru Rareş“.
O elevă de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, radiind de fericire a spus că i-a picat la examen exact ceea ce a învăţat mai mult, iar acest lucru i-a făcut mai uşoară proba la limba română. “Chiar asta am recitit şi cu o zi înainte de examen şi am fost foarte fericită când am văzut subiectele. M-am liniştit, acum merg să mă pregătesc pentru proba la matematică, unde nu îmi fac nicio problemă. Matematica îmi place mai mult decât limba română, deci, acolo nu îmi fac griji”, a declarat Florina Acatrinei, elevă a Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava. Aceasta a mai precizat că supraveghetorii s-au comportat normal, adică: şi-au făcut datoria cum trebuia fără a-i speria pe elevi.
Probele scrise din cadrul examenului de BAC au început ieri, 29 iunie 2015 cu proba scrisă la Limba şi literatura română, continuând, astăzi, 30 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă, la care s-au înscris 15 elevi de la Colegiul “Laţcu Vodă” Siret. In data de 1 iulie a.c. se va desfăşura proba scrisă obligatorie a profilului, iar în data de 3 iulie se va desfăşura proba scrisă la alegere a profilului şi specializării. După noile modificări, rezultatele vor fi afişate în data de 7 iulie până la orele 12:00, iar între orele 12:00 şi 16:00 elevii nemulţumiţi pot depune contestaţii care vor fi soluţionate între 8 şi 9 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 10 iulie a.c.
 
N Informaţiile cu privire la judeţul unde se vor corecta lucrările elevilor suceveni nu sunt publice
 
Reprezentanţii ISJ Suceava au anunţat că datele referitoare la modul de colectare şi transportare al lucrărilor de bacalaureat nu pot fi făcute publice. Aceeaşi regulă aplicându-se şi în cazul judeţului în care se vor corecta lucrările elevilor suceveni.
Potrivit Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, la proba scrisă la limba şi literatura română s-au înscris 6.103 candidaţi, la proba obligatorie a profilului s-au înscris 6.078 de candidaţi, din care 4.160 la matematică şi 1.918 la istorie. Totodată, la proba la alegere a profilului şi specializării s-au înscris 6.094 de candidaţi, din care 2.313 la biologie, 2.010 la geografie, 1.011 la disciplinele socio-umane, 274 la informatică şi 240 la fizică. Precizăm că din totalul de candidaţi înscrişi pentru a susţine probele scrise din cadrul Bacalaureatului, 487 sunt din serii anteriore.
Conform Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, comisia judeţeană a aprobat, în cazul a doi candidaţi, susţinerea lucrărilor scrise în condiţii speciale – prin dictare. Cele două situaţii sunt în cazul unui elev de la Colegiul “Aleandru cel Bun” din Gura Humorului, care are mâna fracturată şi pentru un elev de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu Suceava care prezintă deficienţă neuromotorie.
Amintim că elevii de clasa a XII-a au făcut “cunoştinţă” cu probele de Bacalaureat, prin simulările pe care le-au susţinut la începutul acestui an. La simulările de Bacalaureat susţinute de cei peste 6 000 de elevi suceveni, mai puţin de 50% au obţinut medii peste limita de promovabilitate, adică peste nota 6.
O noutate a Bacalaureatului în acest an este faptul că Ministerul Educaţiei şi Cercetării Stiinţifice a solicitat unităţilor şcolare, centre de bacalaureat, introducerea, pe lângă supravegherea video şi supraveghere audio în fiecare sală de examen. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, sistemul de supraveghere audio este costisitor şi nu toate şcolile îşi permit să îl achiziţioneze, însă se pot face adaptări. (Iulia Greta NIGA)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …