Thursday , April 25 2024

Doi candidați au fost eliminați de la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat pentru că au încercat să copieze

Cei doi susțineau proba la Limba și literatura română la Colegiul Silvic “Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc. Ei vor putea susține examenul cel mai devreme în a treia sesiune după cea în care au fost eliminați

bacalaureat

Ieri a avut loc prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat din această sesiune de examen, la care s-au înscris 671 de absolvenți de liceu. Dintre aceștia, au lipsit de la proba scrisă la Limba și literatura română 128 de candidați, prezentându-se la examen doar 543 de înscriși.
Doi candidați de la Centrul de examen Colegiul Silvic “Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc au fost eliminați de la proba scrisă a examenului de Bacalaureat la Limba română după ce au încercat să copieze. Aceștia nu vor mai putea susține examenul decât, cel mai devreme, în a treia sesiune după cea în care au fost eliminați. De asemenea, candidaților eliminați din examen pentru că au copiat sau au încercat să copieze la una dintre probe nu le vor fi recunoscute notele obținute la probele scrise sau calificativele de la probele de competențe lingvistice ori digitale promovate înainte de eliminarea din examen și vor trebui să reia examenul integral, după ce vor trece cele două sesiuni, în care nu pot susține examenul de bacalaureat.
Candidații la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat au avut de rezolvat luni, la proba scrisă de Limba și li­teratura română, la primul subiect cerințe pe baza unor texte de Mircea Eliade sau Gib. Mihăescu.
Absolvenții de liceul filiera teoretică — profil real și cei de la filiera vocațională au avut de rezolvat la primul subiect cerințe pe baza textului “Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade. La subiectul al II-lea candidaților li s-a cerut să scrie un text de tip argumentativ de 150 — 300 de cuvinte despre rolul comunicării în relațiile de prietenie.
Ultimul subiect a fost de redactare a unui eseu de 600 — 900 de cuvinte în care să fie prezentate tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând lui Mihai Eminescu, lui Lucian Blaga sau lui Nichita Stănescu.
Absolvenții de liceu filiera teoretică — profilul umanist și filiera vocațională — profilul pedagogic au avut de rezolvat la primul subiect cerințe pe baza textului “Bordeiul din rezervă“ de Gib I. Mihăescu.
La cel de-al doilea subiect candidații au avut de scris un text de tip argumentativ de 150 — 300 de cuvinte despre rolul emisiunilor culturale în societatea actuală, iar la ultimul subiect li s-a cerut să redacteze un eseu de 600 — 900 de cuvinte în care să prezinte tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând lui Tudor Arghezi sau lui Ion Barbu.
Probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat continuă astăzi cu proba scrisă la Limba și literatura maternă, la care s-a înscris un singur candidat. Miercuri urmează proba obligatorie a profilului, iar vineri, candidații la examenul de Bacalaureat vor susține proba la alegere a profilului.
Rezultatele vor fi afișate luni, 29 august. Tot luni candidații nemulțumiți vor putea depune contestații, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 1 septembrie. (Alexandra IONICA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

One comment

  1. La Silvic e tradiție cu copiatul.Cum de au fost eliminați,deobicei se încurajează chestia cu copiatul.