Friday , March 29 2024

Doctorul Ioan Miheţiu a încetat din viaţă

In luna octombrie a acestui an, cunoscutul neurolog sucevean urma să împlinească 70 de ani

IOAN MIHETIU -foto adevarul [800x600]

Ieri dimineaţă, după o perioadă lungă de suferinţă, a încetat din viaţă doctorul Ioan Miheţiu, un remarcabil specialist în domeniul neurologiei, care şi-a pus amprenta decenii în şir asupra vieţii medicale din judeţul Suceava şi nu numai. Sucevean prin adopţie, ardelean prin origine, doctorul Ioan Miheţiu a fost şi rămâne un nume cu greutate în corpul profesioniştilor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.  S-a născut, în ziua de 15 noiembrie 1946 la Roşia Montană în judeţul Alba. A absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie Cluj, promoţia 1970. In timpul facultăţii a cunoscut-o pe Maria, femeia care i-a fost alături până la sfârşitul vieţii. Căsătoriţi încă din timpul facultăţii, după absolvirea studiilor universitare au ales să facă împreună stagiatura în Moldova, tânărul doctor Miheţiu fiind repartizat la dispensarul din comuna Siminicea. După cei patru ani de stagiatură a devenit medic la IUPS Suceava iar după doi ani, în 1976, datorită bunei pregătiri profesionale, a fost numit şef al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Această funcţie a deţinut-o vreme de şase ani. în anul 1982 a obţinut secundariatul în Neurologie la Spitalul Colentina din Bucureşti, iar din 1983 a lucrat ca inspector la Direcţia Sanitară Suceava, deţinând şi funcţia de director al instituţiei. în urma reformei din sănătate din anii ’90, dcotorul Ioan Miheţiu a fost desemnat primul preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava. In anul 2008, calităţile sale morale deosebite, pe lângă cele profesionale l-au indicat ca să fie cel mai potrivit pentru funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor Suceava. Din păcate, problemele de sănătate nu i-au permis să deţină această funcţie decât vreme de doi ani, până în 2010, când a predat responsabilităţile colegului său mai tânăr, dr. Sorin Hâncu. în tot acest timp şi-a făcut meseria de medic în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava unde a deţinut în ultima parte a activităţii sale funcţia de şef al secţiei de Neurologie. Intr-un interviu publicat acum cinci ani în presa locală, doctorul Ioan Miheţiu arăta cât de bucuros este că are doi nepoţi, copii pe atunci, cu care îi plăcea cel mai mult să îşi petreacă timpul liber. Copiii de atunci, Sebastian şi Vanessa, sunt acum tineri în toată firea şi alături de întreaga familie deplâng plecarea dintre ei a soţului, tatălui şi bunicului dr. Ioan Miheţiu.
Doctorul Sorin Hâncu şi-a exprimat regretul pentru pierderea unui coleg şi prieten valoros, declarând că “a fost unul dintre medicii foarte cunoscuţi din Suceava, foarte implicat şi cu o asumare deplină a responsabilităţilor în toate funcţiile pe care le-a deţinut. El a fost implicat în organizarea unor instituţii de bază ale sistemului de sănătate actual la nivelul judeţului Suceava fiind primul director de după Revoluţie al Direcţiei de Sănătate Publică şi de asemenea, primul preşedinte judeţean al Casei de Asigurări de Sănătate. Ca şef al secţiei de Neurologie a avut rezultate deosebite în promovarea acestei specializări în cadrul Spitalului Judeţean Suceava fiind un medic foarte apreciat din punct de vedere profesional, dar de pacienţi”. Dumnezeu să îl odihnească în pace! (O.S.)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …