Friday , March 29 2024

Doar 64 de locuri bugetate pentru studiile de masterat, la USV

usv [800x600]


Pentru admiterea la studiile de masterat, începând cu anul universitar 2014 – 2015, Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava a pus la dispoziţie 1.520 de locuri, din care 450 bugetate şi 1.070 cu taxă, pentru 20 de domenii şi 36 de programe de studiu, din cadrul celor nouă facultăţi existente. In prima sesiune de admitere s-au înscris 759 de candidaţi pentru ocuparea unui loc din cele 1520 existente şi s-au înmatriculat 710 candidaţi. Pentru sesiunea de admitere din toamnă, care va avea loc în perioada 8 – 19 septembrie, Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava mai are la dispoziţie doar 64 de locuri bugetate şi încă 746 de locuri cu taxă. Situaţia detaliată a locurilor disponibile pentru ultima sesiune de admitere la studiile de masterat din cadrul USV se prezintă astfel: la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport se va organiza admitere pentru programul de studiu Educaţie fizică şcolară şi extracurriculară, fiind disponibile doar 30 de locuri, toate cu taxă. Facultatea de Industrie Alimentară organizează admitere, în septembrie, pentru patru programe de studiu, fiind libere 60 de locuri, toate taxabile. 11 locuri bugetate şi alte 77 cu taxă sunt libere pentru a fi ocupate la Facultatea de Inginerie Electrică şi Stiinţa Calculatoarelor, cele 88 de locuri fiind împărţite pe patru programe de studii. In ceea ce priveşte Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management, aici există două programe de studiu cu câte 9 locuri disponibile fiecare, toate cu taxă. Nici Facultatea de Istorie şi Geografie nu mai dispune de locuri bugetate pentru studiile de masterat. 93 de locuri are libere FIG, toate taxabile şi împărţite pe cinci programe de studiu. Cel mai bine la numărul de locuri bugetate stă Facultatea de Litere şi Stiinţe ale Comunicării. Pentru cele patru programe de studii masterale existente sunt libere 53 de locuri bugetate şi alte 90 de locuri cu taxă. 30 de locuri cu taxă mai sunt disponibile şi la cele două programe de studii masterale din cadrul Facultăţii de Silvicultură iar la Facultatea de Stiinţe ale Educaţiei, tot pentru două programe de studiu, există 52 de locuri pentru viitorii masteranzi, toate taxabile. La Facultatea de Stiinţe Economice şi Administraţie Publică, cea care are la dispoziţie cele mai multe programe de studiu şi totodată cele mai multe locuri disponibile în fiecare an, există 296 de locuri neocupate pentru 12 programe de studii masterale, toate cele 296 de locuri fiind cu taxă. Inscrierea pentru programele de masterat din cadrul fa-cultăţilor USV va avea loc de pe 8 până pe 12 septembrie, urmând ca până la afişarea rezultatelor finale, pe 19 septembrie, să se desfăşoare probele de admitere, rezolvarea eventualelor contestaţii ale primelor rezultate şi înmatricularea candidaţilor. (I.M)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

One comment

  1. Mai sunt 30 de locuri (la buget) disponibile la Masterul ITEMS, in cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti. Detalii despre acest foarte interesant si de perspectiva master pe: master-items.ro