Friday , April 19 2024

Doar 32% dintre unităţile şcolare din judeţ au aviz sanitar de funcţionare

DSP 1

Din cele 813 unităţi şcolare de pe raza judeţului Suceava, doar 266 au aviz sanitar de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică
La nivelul judeţului Suceava, în anul şcolar în curs 2013-2014, funcţionează un total de 813 unităţi de învăţământ, iar dintre acestea doar 266 au aviz sanitar de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, reprezentând un procent de 32,7%. Aceastea au asigurate toate condiţiile de funcţionare, cum ar fi canalizare, apă curentă, încălzire. Din cele 547 de unităţi şcolare care nu au aviz sanitar de funcţionare, 229 de şcoli au condiţii parţiale de autorizare şi fac demersuri, după cum am aflat de la conducerea Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, ca până pe data de 1 septembrie 2014 să obţină acest aviz al DSP. La acestea se mai adaugă şi 16 şcoli care au condiţii dar funcţionează în spaţii care nu sunt destinate procesului de învăţământ, cum ar fi Căminul Cultural din localitate sau diferite apartamente.
In această categorie intră Grădiniţele din Cajvana, Broşteni, Dorna Arini, Găineşti, Straja, Moara Mică, cât şi Grădiniţa nr. 5 din Fălticeni, Gradiniţa cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată” din Suceava, Grădiniţa nr. 4 din Vicovu de Sus şi Scolile Primare din Ploscii, Sadău, Brodina Sălaş.
84 de şcoli, adică 10,3% din totalul unităţilor de învăţământ din judeţ, urmează să fie desfiinţate. Din cauza numărului în scădere de elevi nu au perspectivă de funcţionare în următorii doi – şase ani. In această categorie intră Grădiniţele din Bodnăreni, Boroaia, Călineşti Enache, Slătioara, Zahareşti, Costâna, Scolile Primare din Poienari, Slobozia Sucevei, Brădăţel, Braşca, Dragomirna, Grigoreşti, Zahareşti cât şi Scolile Gimnaziale din Corni, Deleni, Călineşti Enache şi Boroaia.
Printre şcolile neavizate sanitar de către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, sunt şi 88 de unităţi de învăţământ care au derulat proiecte în vederea dobândirii condiţiilor de autorizare, cu sprijinul comunităţii locale. Aici se răgăsesc Grădiniţele din Bălcăuţi, Călugăreni, Măriţei, Humoreni, Dolheştii Mici, Broşteni, Dumbrăveni, Iacobeşti, Hîrtop, Rotunda, Poiana Mărului, Scolile primare din Călugăreni, Giuleşti, Capu Câmpului, Rotunda, Mitocaş, Lipoveni, cât şi Scolile Gimnaziale din Băneşti, Fântânele, Horodnic de Sus, Vadu Moldovei şi Valea Moldovei. Alte 79 de şcoli necesită lucrări de reabilitare, printre care şi Scoala din Rotunda, Dumbrăveni, Bălăceana, Mironu, Udeşti, Stulpicani. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …