Tuesday , April 23 2024

Dinu Popescu, șeful Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, a murit într-un accident rutier, în județul Sălaj (FOTO)

Inginerul silvic sucevean a adormit, se pare, la volan și a intrat cu masina într-un cap de podpopescu (1)


Seful Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, Dinu Popescu, și-a pierdut viața într-un accident de circulație petrecut între localitățile Sărmășag și Sălăjeni pe Drumul European 81. Accidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 23.35
Inginerul silvic Dinu Popescu, de 47 de ani din Vatra Dornei, ar fi adormit la volan și astfel a pierdut controlul volanului intrând cu masina de torene Toyota pe care o conducea într-un cap de pod. Impactul i-a fost fatal. Când au ajuns la locul accidentului, personalul de pe ambulanța de la Secția de Ambulanță Simleu Silvaniei nu a putut decât să constate decesul șoferului.

Pompierii militari au intervenit de asemenea cu un echipaj de descarcerare pentru a scoate trupul neînsuflețit dintre fiarele contorsionate ale mașinii. Potrivit unei alte versiuni, Dinu Popescu ar fi discutat cu puțină vreme înainte de impactul fatal cu un coleg plângându-se că are probleme la directia masinii, si ca ii trage puternic volanul spre dreapta. Ori, impactul cu capul de pod s-a produs chiar pe partea dreaptă.
Dinu Popescu era șeful Ocolului Silvic Dorna Candrenilor de peste 10 ani, fiind implicat  în mai multe activități cu caracter silvic și de protecție a mediului desfățurate în Bazinul Dornelor. Una dintre ultimele activități de care s-a ocupat a fost organizarea concursului „Cel mai bun pădurar”, care a avut loc în luna octombrie la Vatra Dornei.(N.R.; Foto – video: ztv.ro)

Vezi si

Angelica Fădor: ”Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești – un eveniment de înaltă ținută”

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a fost prezent, duminică, la Festivalul Național al Ouălor …

4 comments

  1. Dumnezeu sa-l odihneasca !

  2. Andronachi Viorica

    Am aflat de puțin timp. Am citit de mai multe ori. Sunt consternată! A început activitatea la Ocolul silvic Trusesti, Botosani, a fost sef de ocol. Rar am întâlnit un om cu calități înnăscute de a conduce. Un om cu bun simt, implicat în diverse activități silvice si extrasilvice. A ars si s-a terminat ca o torta. Nu mai pot să scriu nimic. Dumnezeu să-l ierte și veșnică pomenire!

  3. Parca erau bune toyotele…cat mai mari si mai multe…din padure a venit, in padure sa dus…noi ramanem cu buza sparta

  4. Sincere condoleanțe familiei! Sunt din Simleu Silvaniei , fost coleg de facultate cu Dinu , dacă pot sa ajut cu ceva , nu ezitați sa ma sunați ! tel 0765210992! Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca!