Tuesday , April 16 2024

Dezvoltator imobiliar sucevean, jefuit de 5.000 de euro în buricul Sucevei

El și-a parcat bolidul sport de lux în apropierea Autogării și a intrat într-un restaurant din apropiere. La întoarcere, a găsit mașina descuiată, deși susține că o închisese cu telecomanda, iar din mașină lipseau 5.000 de euro. Cel mai probabil, hoții au folosit un dispozitiv care interceptează și blochează semnalul transmis de telecomandă u mașina este însă prevăzută cu camere video, care au înregistrat câteva imagini cu presupusul hoț. Din păcate în zona centrală a orașului s-au înregistrat mai multe jafuri asemănătoare, hoții nefiind prinși deocamdată

Joi, 20 septembrie, în plin centrul municipiului Suceava a avut loc un jaf, de pe urma căruia hoții s-ar fi ales cu mai bine de 5.000 de euro.

Conform mai multor surse, în ziua respectivă, în jurul prânzului, unul dintre dezvoltatori imobiliari din Suceava și-a parcat mașina sport de mare lux pe strada Vasile Alecsandri, în apropierea Autogării, bărbatul mergând apoi la unul din restaurantele din zonă pentru a lua masa. La întoarcerea la mașina sa prețioasă, afaceristul respectiv a constatat că aceasta era deschisă. El susține că din interior i-ar fi dispărut 5.000 de euro, pe care i-ar fi avut în compartimentul de sub cotieră. Omul de afaceri afirmă că ar fi încuiat din telecomandă mașina, dar pentru că portierele nu prezentau urme de forțare, cel mai probabil pare faptul că hoții s-ar fi folosit de unul dintre aparatele nu foarte sofisticate care permit interceptarea comenzilor date din telecomandă către mașină. Tipul acesta de aparate, unele denumite “jammer”, blochează semnalul telecomenzii cu ajutorul căreia victimele încearcă să-și încuie mașina. Portiera mașinii rămâne însă, practic, descuiată fără ca proprietarul să-și dea seama, hoții fiind astfel liberi să fure fără riscul de a porni alarma. Cam așa se pare că s-a procedat și la jaful de joi, petrecut lângă Autogara suceveană.

În acest caz, însă, hoțul pare că a avut oleacă de “ghinion”. Sofisticata mașină spartă de el dispune de niște camere de luat vederi, care au surprins câteva imagini cu cel care a luat teancul de bani. Conform unor informații, imaginile respective surprind un bărbat îmbrăcat cu un hanorac, cu o șapcă pe cap, în pantaloni scurți și având un tatuaj pe un picior.  Păgubitul a depus plângere la poliție, sperând că și aceste imagini vor ajuta la prinderea cât mai rapidă a făptașilor.

E bine că afaceristul respectiv trage nădejde că hoții vor prinși degrabă, dar, din păcate pentru el, istoria acestor jafuri la pont prin care hoții au reușit să plece cu mari sume de bani de prin mașinile parcate în centrul orașului este destul de lungă și puțini dintre făptași au fost prinși. Valutiștii din jurul Pieței Mari stau mărturie cu multe astfel de povești, mai toți confruntându-se la un moment dat cu asemenea de neplăceri, uneori cazurile fiind relatate și în presă.

Rămâne oarecum ilustrativ cazul a nu mai puțin de cinci asemenea jafuri, toate petrecute într-un interval scurt de timp, în aprilie – mai 2016. În perioada respectivă, în zona caselor de schimb valutar din parcarea de la Piața Mare hoții au reușit, cel mai probabil printr-o metodă asemănătoare cu cea descrisă mai sus, să fure sume mari de bani din interiorul a cinci mașini ale patronilor respectivelor puncte de schimb valutar.

Păgubiții susțin și acum că au depus plângere la poliție, au predat și înregistrările camerelor de luat vederi din zonă, dar hoții încă nu au fost prinși.

De asemenea, trebuie reamintit faptul că în ultima perioadă s-au înmulțit numărul spargerilor de mașini în oraș, preferatele fiind cele luxoase. Acum două săptămâni, în parcarea unui restaurant din zona Zamca, geamurile laterale de la două mașini ale unor oameni care petreceau la o nuntă fiind sparte de hoți, care au luat ce au apucat din respectivele mașini. (O.S.)

 

 

 

Vezi si

Societate amendată cu 60.000 lei pentru abandonări de deșeuri reciclabile

Garda de Mediu Suceava a fost sesizată cu privire la abandonarea unei cantități foarte mari …

2 comments

  1. Politia de la lângă autogară este poliția locală, formată din foștii gardieni publici. Plătiți mult mai bine decât cei din poliția națională.

  2. Aceste cazuri se repeta si se vor mai repeta.. Poliția, care au sediul la câțiva pași mai jos de autogara nu isi face treaba. Vor ajunge oamenii sa_si faca legea singuri. Probabil sunt din Scheia sau Itcani.