Friday , April 19 2024

Deşi finalizat în proporţie de peste 90%, Spitalul din Fălticeni nu va fi gata prea curând

Ar mai fi nevoie de peste 8 milioane de lei pentru ca medicii fălticeneni să-şi desfăşoare activitatea în noua unitate spitalicească. Lucrările au început în urmă cu 27 de ani, în mai 1991spital falticeni

Noul Spital Municipal Fălti­ceni nu are şanse prea mari să fie gata curând, autorităţile locale declarând că ar mai fi nevoie de peste 8 milioane de lei pentru amenajarea parcării din curtea spitalului şi pentru achiziţia de aparatură medicală, cât şi pentru demolarea spitalului vechi.

De atât ar mai fi nevoie pentru a se finaliza lucrările începute în urmă cu 27 de ani, mai exact în anul 1991. Proiectul este realizat în proporţie de aproape 98%, iar bolnavii sunt trataţi în continuare într-un spital vechi de peste 150 de ani.

Primul termen pentru finalizarea spitalului a fost anul 1995, după care au urmat alte şi alte termene, toate nerespectate. Proiectul iniţial a fost modificat de mai multe ori, din cauza schimbărilor apărute în legislaţia din domeniul medical, a noilor cerinţe din domeniul sanitar şi al situaţiilor de urgenţă. Noua unitate medicală ar trebui să aibă 250 de paturi, săli moderne de operaţie, camere cu sistem de ventilaţie şi grupuri sanitare individuale, circuite pentru fluide medicale şi apa­ratură de ultimă generaţie şi ar trebui să deservească o populaţie de 150.000 de locuitori din municipiul Fălticeni şi 20 de comune limitrofe. În anul 2000, lucrările au fost blocate, la acea dată spunându-se că vor fi sistate definitiv şi invocându-se faptul că nici nu ar mai fi nevoie de un nou spital sau chiar de vechiul spital de la Fălticeni, ci cel mult de nişte secţii externalizate ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Sucea­va. Motivul invocat era cel legat de distanţa mică între municipiul Fălticeni şi municipiul Suceava. Lucrările la noul spital din Fălticeni au fost reluate în anul 2011.

Actualul spital funcţionează cu şase clădiri dispersate pe o zonă de cinci kilometri. Dintre aceste imobile doar două au fost construite cu destinaţia de spital şi au o vechime de peste 100 de ani. Celelalte patru clădiri sunt amenajate în case particulare, şcoli şi grădiniţe. Spitalul, care asigură în prezent asistenţa medicală pentru ­po­pulaţia din oraş şi din teritoriul arondat, are un număr de 385 de paturi. Indicele de acoperire a populaţiei cu paturi este 2,82 la mia de locuitori, cu mult sub media pe judeţ. Acest fapt determină o aglomeraţie permanentă a spitalului, aglomeraţie care în condiţiile precare de spitalizare constituie un impediment serios în administrarea serviciilor medicale de calitate. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …