Tuesday , March 19 2024

Deputatul PSD Maricela Cobuz a participat la cea de a treia etapă a proiectului “Descoperă şi Cunoaşte România”

Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz  a acceptat invitaţia ministrului Natalia-Elena Intotero de a participa vineri, 25 mai 2018, la cea de a treia etapă a proiectului ”Des­coperă şi Cunoaşte România”, proiect aflat sub egida Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.cobuz psd

Proiectul iniţiat de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni „Descoperă şi Cunoaşte România” îşi propune să contribuie la consolidarea dialogului între etnicii români din afara graniţelor, în vederea menţine­rii legăturilor identitare româneşti.

Reprezentanţii Ministerului au invitat 50 de cetăţeni ai comunităţii române din Ucraina în vederea pre­zentării unor obiective importante din regiunea Bucovinei.

Relaţiile dintre Ucraina şi România sunt în strânsă legătură, reprezentanţii statului român au stabilit în de­cursul istoriei mai multe relaţii po­litice, diplomatice şi economice cu statul Ucraina, astfel încât politicile adoptate de cele două state au venit în sprijinul comunităţilor româneşti aflate pe teritoriul statului ucrainian dar şi comunităţilor minoritare aflate pe teritoriul statului roman, arată într-un comunicat de presă deputatul Maricela Cobuz.

La nivel parlamentar, s-au constituit grupuri de prietenie cu Parlamentele tuturor statelor cu care Ro­­mânia a stabilit relaţii diploma­tice, inclusiv cu statul Ucraina. Au existat mai multe delegaţii, atât din partea statului român cât şi ucrainean, cu rol de vizită oficială în dezbaterea diverselor probleme, de la integrarea europeană până la cultură şi educaţie.

Comunitatea româ­neas­­că reprezintă a treia etnie ca pondere din Ucra­ina, după ucraineni şi ruşi. Conform datelor ultimului recensământ, în Ucraina, peste 250 de mii dintre persoane s-au declarat “moldoveni”, iar peste 155 de mii de persoane s-au declarat români sau au declarat, în calitate de limba maternă, limba română.

Din punct de vedere cultural, există foarte multe obiceiuri şi tradiţii care aseamănă românii din Bucovina cu cetăţenii ucrainieni din comunitatea românească. Am observat, de la an la an, că s-au păstrat tradiţiile stră­moşeşti în comunităţile româneşti din Ucraina, obiceiuri care ne aseamănă ca şi cetăţeni.

“Trăim cu siguranţă în două state diferite, dar graniţele încă nu au rupt legăturile materne de neam şi ţară, dintre frate şi soră, dintre românii din România şi comunitatea românească din Ucraina.

Au existat în decursul istoriei numeroase asociaţii şi organizaţii în Ucraina care au păstrat identitatea ro­mânească şi au promovat dragos­tea faţă de neam şi ţară. În momentul actual, cu sprijinul Guvernului Româ­niei, funcţionează două posturi de televiziune online, ce au ca transmisiune programe în limba română. Pe lângă acestea, funcţionează şi diverse asociaţii culturale şi posturi de radio care promovează identitatea culturală românească.

Ediţia din acest an al proiectului ”Descoperă şi Cunoaşte Ro­mânia” se află sub egida Cen­tenarului Marii Unirii de la la 1918, un motiv în plus de a promova valorile, tradiţiile culturale şi istorice din România în rândul românilor de pretutindeni.

Am adresat invitaţilor îndemnul să cunoască şi să descopere România, să păstreze identitatea şi dragos­tea faţă de neamul românesc, să pro­moveze continuu obiceiurile tra­di­ţionale şi culturale din România, astfel încât acestea să nu se piardă niciodată în rândul comunităţilor româneşti din Ucraina şi din oricare alt stat din lume”, a declarant deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz. (C.A.)

 

Vezi si

Lemn fără acte în valoare de aproape 80.000 de lei, confiscat de Garda Forestieră de la doi gateriști din Brodina

În perioada 11 – 15 martie 2024, Garda Forestieră Suceava a fost efectuat un control …