Friday , April 19 2024

Depozit de medicamente si retete cu regim special acasa la doctorita acuzata ca si-a drogat copiii

Peste 2.000 de comprimate de medicamente eliberate exclusiv în baza unor rețete speciale, registre, acte, prospecte și rețete medicale au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.CO.T. din Suceava într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru administrare de droguri de mare risc unei persoane, fără drept și deținerea de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept.perchezitii

În urma celor trei percheziții, efectuate la data de  24 aprilie a.c. la domiciliul medicului Lorena Birleanu, de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava și procurorii  D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, în Suceava, au fost ridicate aproape 600 de comprimate de xanax, o jumătate de sticluță de xanax lichid, circa 1.400 de comprimate și 24 de fiole de alte medicamente ce se eliberează pe bază de prescripție medicală.

De asemenea, au fost ridicate rețete speciale, registre, acte și prospecte medicale, documente cu valoare probatorie în cauză.

Reamintim faptul că, perchezițiile au fost efectuate într-o cauză în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de administrare de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale și deținerea de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept. Ancheta în cauză a pornit de la o sesizare ce viza suspiciunea că la doi minori, le-ar fi fost administrate substanțe din categoria stupefiantelor.  În urma prelevării de probe biologice de la cei doi minori și a analizei acestora s-a evidențiat un rezultat pozitiv pentru opiacee și benzodiazepine. Una dintre persoanele vizate de anchetă ar fi avut acces direct, prin prisma atribuțiunilor de serviciu, la rețete medicale prin care se prescriu droguri în scop terapeutic și este bănuită că și-ar fi administrat substanțe stupefiante sau psihotrope, în lipsa unor recomandări medicale.

Perchezițiile au vizat atât locuința și biroului persoanei sus-menționate, cât și locuința unei alte persoane care ar fi ajutat-o la procurarea de medicamente ce conțin substanțe stupefiante sau psihotrope.

Reamintim că la data de 14 martie 2017, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a formulat către DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava o sesizarea cu privire la suspiciunea că în cazul a doi minori, în vârstă de 11 și respectiv 15 ani, le-au fost administrate substanțe din categoria stupefiantelor de către o persoană care a avut acces direct, prin prisma atribuțiunilor de serviciu, la re­țete medicale prin care se prescriu droguri în scop terapeutic și că s-ar fi administrat substanțe stupefiante sau psihotrope în lipsa unor recomandări medicale. Prin ordonanțele din data de 18 martie 2017, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au dispus prelevarea de probe biologice de la cei doi minori, iar în urma analizei probelor de urină prin teste immunoassay s-a evidențiat un rezultat pozitiv pentru opiacee și benzodiazepine. Un rezultat pozitiv pentru benzodiazepine presupune prezența în organism a uneia sau mai multor substanțe cum ar fi: oxazepam, alprazolam, diazepam, bromazepam, clonazepam, nitrazepam, clorazepate etc.

În cazul opiaceelor, rezultatul presupune prezența uneia sau mai multor substanțe din această clasă: morfină, codeină, ethyl morfina, hydro­codone, hydromorphone, norco­de­ina, oxycodone, 6-monoac­­tehyl-morphine, etc. Existența acestor substanțe în corpurile celor doi copii au fost confirmate și de analizele realizate la un laborator acreditat din Iași. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava urmau să fie aduse,în vederea audierii, un număr de patru persoane. Conform unor surse din cadrul anchetatorilor, persoanele care trebuiau să ajungă la audieri sunt Lorena-Adriana Bîrleanu, soțul acesteia, asistenta sa, precum și o farmacistă. Alte surse susțin că vizată de anchetă ar fi și bunica celor doi frați. (Dănuț ZUZEAC)

 

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …