Thursday , March 28 2024

De luna viitoare, paşapoartele valabile un an se vor elibera doar în situaţii obiective, pe bază de documente justificative

Din data de 20 iulie se vor prelua cererile pentru paşapoartele simple elec­tronice cu valabilitate de 10 ani, pentru persoanele cu vârsta peste 18 anipasapoarte

Începând cu data de  20 iulie 2018, paşapoartele simple temporare vor fi eliberate, pe baza unor documente justificative, doar în situaţii obiective, atunci când, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea unui paşaport simplu electronic.

Conform unui comunicat al biro­ului de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava, care citează „noile modificări aduse legii referitoare la regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate”, situaţiile „obiec­tive” trebuie dovedite cu documente care să ateste motivele de sănătate, familiale sau profesionale care determină ne­cesitatea şi urgenţa de­plasării persoanei în străinătate, paşa­poartele fiind eliberate în cel mult 3 zile lucrătoare de la data de­punerii cererii. Modifi­cările la Legea 248/2005 au fost aprobate prin Legea nr.133 din 18 iunie 2018, pu­blicată în Monitorul Oficial din 20 iunie 2018.

„În cazul persoanelor care nu doresc să li se elibereze un paşaport simplu electronic, se poate elibera paşaportul simplu temporar, dar în termen mai mare decât în cazul situaţiilor de urgenţă menţionate mai sus”, se arată în comunicatul respectiv.

Totodată, biroul de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava face precizarea că din data de 20 iulie 2018 – intrarea în vigoare a noilor reglementări – se vor prelua şi cererile pentru paşapoartele simple electronice cu valabilitate de 10 ani, pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani. (D.P.)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …