Thursday , April 25 2024

De astăzi, triajul pacienţilor care ajung la UPU se va face într-un container modular

In parcarea din spatele Spitalului au fost amplasate containere modulare, unde este organizată zona pentru triaj . Lucrările de modernizare şi extindere UPU se vor finaliza pe 8 martie, termenul contractual de execuţie al lucrărilor fiind de şase luni. Pe perioada acestor lucrări, locurile de parcare vor fi limitate

 Spitalul judetean Sueava, 17 nov 2011 (26) [800x600]


Incepând de astăzi, sâmbătă 3 octombrie, întreaga activitate a Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean este relocată în aripa nouă a instituţiei, iar triajul pacienţilor se va face într-un container modular amplasat în parcarea din spatele spitalului. In aripa nouă s-au amenajat camere de stabilizare, camere de tratament şi rampă pentru Ambulanţe, toate acestea deoarece au început lucrările de modernizare şi extindere a Unităţii de Primiri Urgenţe. “Adresabilitatea a crescut vertiginos de la an la an, iar serviciile medicale oferite pornesc de la nou născuţi şi până la pacienţii de vârsta a III-a. Urmărind dinamica prezentărilor în UPU, constatăm că acestea au crescut de la aproximativ 56.000 în 2002, la 87.000 în anul 2014 şi se estimează că în anul 2015 vor depăşi cifra de 100.000. In acest context, UPU nu mai corespunde cerinţelor şi numărului mare de pacienţi ce se prezintă la unitatea noastră spitalicească şi se impune reamenajarea şi extinderea secţiei în conformitate cu OMS 1706/2007”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă economistul Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Judeţean Suceava.
Noua Unitate de Primiri Urgenţe va beneficia de spaţii mai generoase pentru consultaţii, flux separat pentru ambulanţe cu o bandă de circulaţie pe sens, într-un spaţiu protejat astfel încât pacientul să fie transferat direct în UPU, un triaj pentru copii complet separat de cel pentru adulţi, cu spaţii de aşteptare pentru aparţinători, fluxuri separate pe categorii de urgenţe. Sala de aşteptare pentru aparţinători va fi dotată cu monitoare pe care aceştia îşi vor putea observa membrii de familie din sala de intervenţii şi consultaţii. “In urma unor analize şi propuneri efectuate pe planul existent al UPU şi luându-se în considerare atât exigenţele beneficiarilor cât şi normele impuse prin ordin, s-au format şase zone majore ale unităţii, astfel, triajul pentru pediatrie pe latura de est, zona destinată investigaţiilor paraclinice şi laboratoarelor pe latura de vest. Zona destinată resuscitării şi altor tipuri de tratamente UPU va ocupa cea mai mare parte din spaţiul central. Tot în spaţiul central vor fi amplasate şi sălile de aşteptare şi triajul. Zona cu caracter administrativ şi de odihnă, destinată personalului, va fi amplasată pe latura de nord. Rampa de acces pentru Ambulanţă va fi pe latura sudică”, a explicat managerul Vasile Rîmbu. Aceste zone se vor realiza în spaţiul existent cât şi prin extinderea frontului sudic cu aproximativ 7 metri spre parc, şi pe partea de nord pentru spaţii administrative. UPU se va extinde şi în spaţiul unde a funcţionat staţia de dializă a spitalului. Se urmăreşte astfel mărirea suprafeţei în care îşi desfăşoară activitatea Unitatea de Primiri Urgenţe, de la 890 mp la 1.900 mp.
Pentru extinderea UPU, suma necesară este de 9.230.000 de lei., dintre care 4.000.000 de lei au venit de la Ministerul Sănătăţii, iar restul din resurse locale. Din valoarea totală a proiectului, aproximativ 4.500.000 de lei vor fi folosite pentru dotarea cu aparatură şi echipamente medicale. Printre echipamentele ce urmează a intra în dotarea UPU Suceava se numără un electrocardiograf, echipament de intubaţie, defibrilator manual, eco Doppler color cu trei sonde, monitoare EKG etc.
Termenul contractual de execuţie al lucrărilor este de şase luni, iar pentru finalizarea lucrărilor la timp, se va lucra în două ture. “Trebuie să respectăm protocoalele UPU care sunt destul de rigide, dar dacă şi condiţiile meteorologice vor ţine cu noi, sperăm ca până pe data de 8 martie să finalizăm lucrările”, a declarat inginerul Doru Gheaţă, director General Construct.
Pe perioada lucrărilor de modernizare şi extindere a Unităţii de Primiri Urgenţe, locurile de parcare din curtea spitalului sucevean vor fi limitate. S-a amplasat deja o barieră în dreptul Ambulatoriului de Specialitate care limitează accesul autovehiculelor în curtea unităţii spitaliceşti. Vor avea locuri de parcare doar medicii, asistentele şi personalul medical mediu trebuind să parcheze în curtea Spitalului vechi. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …