Cumplit accident de muncă la Dorna Arini: Bărbat de 61 ani, ștrangulat de propriile haine prinse într-un utilaj

20/11/19 ora:10:44am

Marti dimineata, la ora 07:18,  un barbat din Dorna Arini, a sesizat prin 112 faptul că a găsit un muncitor decedat în curte.  Cu ocazia efectuării de verificări și a audierii lui U. Dan, în calitate de administrator al S.C. Lemn Com SRL din com. Dorna Arini, a rezultat că în dimineața de 19.11.2019, în jurul orei 07.00, s-a deplasat în punctul de lucru al societății, unde l-a găsit pe Teodoriu Mircea, de 61 ani, din Vatra Dornei, decedat lângă o pendulă folosită la tăierea lemnelor de foc.

Teodoriu Mircea era angajat al societății de aproximativ un an de zile, iar ieri dimineata, în timp ce tăia niște lemne de foc la un utilaj denumit pendulă, bara pătrată de angrenaj valțuri i-a prins hainele pe care le-a înfășurat pe corp, până în zona gâtului.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei în cauză. A fost anunțat CML Câmpulung Moldovenesc în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului. S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.