Thursday , March 28 2024

Cum a reuşit primarul din Vicovu de Sus să aibă, anul trecut, un salariu cât preşedintele Consiliului Judeţean şi prefectul la un loc

gheorghe schipor - 003

Conform declaraţiei de avere semnată de Gheorghe Schipor, acesta a câştigat din leafa de primar al oraşului Vicovu de Sus, în 2012, nu mai puţin de 125.903 lei, adică 10.491 lei/lună. Nici în 2011, Schipor nu a dus-o rău, declarând un salariu de 6.505,4 lei/lună u primarul vicovean explică aceste sume uriaşe prin faptul că ar fi primit înapoi, conform unei decizii a unei instanţe, nişte drepturi salariale oprite în 2009, despre care nu îşi aduce aminte foarte bine. Potrivit afirmaţiilor sale, salariul său de primar ar fi, acum, doar de 2.950 de lei 

Cel mai mare câştig salarial al unui primar din judeţul Suceava, conform celor declarate chiar de el, în anul 2012, a fost al primarului oraşului Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor. Conform celor menţionate chiar de el în declaraţia sa de avere din data de 13 iulie 2013, venitul salarial înregistrat în anul precedent a fost de 125.903 lei. Declaraţiile de avere a primarului Gheorghe Schipor poate fi vizualizată pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Potrivit celei din 2012, unde veniturile trecute sunt cele înregistrate în anul precedent, Gheorghe Schipor ar fi câştigat mai bine decât un primar de municipiu reşedinţă de judeţ, ba chiar decât un prefect sau preşedinte de consiliu judeţean. Dacă împărţim la 12 veniturile încasate de Gheorghe Schipor în 2011 ar rezulta că ar fi încasat lunar cam 10.491 lei, sumă pe care nu o ridicau lunar nici directorii unor firme importante din judeţ.
Nici în 2010, Gheorghe Schipor nu s-a putut plânge că veniturile sale au fost ca ale unui primar obişnuit de oraş, fie el făcut ca peste noapte printr-un artificiu mascat de un referendum local. Nu-i mai puţin adevărat, totuşi, că nu erau duble ca ale unui prefect sau preşedinte de consiliu judeţean, dar chiar şi aşa erau mai mari. Potrivit declaraţiei de avere din 2011, postată pe pagina de internet a celor de la ANI, primarul oraşului Vicovu de Sus a câştigat în anul precedent 78.065 lei. Asta înseamnă că venitul mediu lunar era de 6.505,4 lei. SCHIPOR LEAFA
Cum explică, însă, primarul oraşului Vicovu de Sus această situaţie? In primul rând, Gheorghe Schipor a ţinut să spună că este o chestiune semnalată – spune el, şi în campania electorală de anul trecut. „Probabil că şi acum e pe cale să înceapă”, a încercat să mute discuţia primarul pe tensiunile care au dus la dizolvarea Consiliului Local şi organizarea, după o dată stabilită de Guvern, a unor alegeri.
Insistând, totuşi, pe problema veniturilor salariale mult peste nivelul unui primar, Gheorghe Schipor a răspuns că este o problemă veche legată de tăierea unor drepturi salariale în anul 2009, dar despre care nu îşi aduce aminte foarte bine. „In 2010 am acţionat în judecată. In anii dinainte, şi în 2009 cred, ne-au fost tăiate o parte din drepturi. Am acţionat în judecată şi am câştigat”, ne-a spus primarul oraşului Vicovu de Sus. El a adăugat că hotărârea prevederea ca banii să fie daţi o parte în 2010, iar restul în 2011 şi aşa se explică de ce, în declaraţiile de avere din 2011 şi 2012 apar venituri aşa de mari.
De menţionat că edilul din Vicovu de Sus a atras atenţia că situaţia nu este doar un caz particular, ci ar mai fi exemple în ţară şi chiar în judeţ. „Nu-s numai eu în situaţia asta. Mai sunt şi alţi colegi primari. Nu a fost doar la nivel de Vicov, ci la nivel de ţară, după discuţii în asociaţia primarilor de oraşe şi a celor de comune”, a mai spus Gheorghe Schipor. El a spus că, din informaţiile pe care le are, ar mai fi şi primari din unele localităţi sucevene care sunt tot în situaţii similare cu a sa, dar a evitat să spună despre cine este vorba pentru a nu i se reproşa, ulterior, din partea primarilor respectivi că vorbeşte în numele altora.
Primăria oraşului Vicovu de Sus nu are o pagină de internet pe care să fie postate o serie de informaţii de interes pentru cetăţeni, inclusiv acele declaraţii de avere, iar pe pagina de internet a celor de la ANI nu era, cel puţin până ieri, declaraţia de avere din 2013 a lui Gheorghe Schipor. Potrivit afirmaţiilor sale, salariul său de primar ar fi, acum, doar de 2.950 de lei. (D.P.)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …

4 comments

  1. Asa este aveti dreptate sa le fie rusine celor care stiu doar sa critice si fara a se informa inainte . Dl primar a castigat drepturile salariale in instanta si de asta apar aceste neconcordante in declaratia de avere!

  2. Tuturor celor care-l acuza pe Primar sa le fie rusine!Nu stiti ce fel de Om este, cat de multa lume a ajutat. Nu vorbiti in necunostinta de cauza! Totul e pe baza politica si drepturile luate sunt in baza legala!Sunt si alti primari din judet care au beneficiat de aceleasi drepturi salariale obtinute prin hotarari judecatoresti! SCRIETI SI DESPRE EI!Noi, Vicovu de Sus, ne mandrim cu Dumnealui!

  3. in cazul asta oare nu s-ar impune un control de la DNA ca cine stie ce minuni minunate mai gasesc ,e clar ca o sa mai gaseasca.

  4. un nesimtit fara limite,asa a reusit sa aiba salariu dublu.