Thursday , April 25 2024

Criminala care şi-a omorât fetiţa de nici o lună va fi internată la psihiatrie

Iuliana Andreea Ciubotariu  [800x600]

Judecătorii suceveni au luat această măsură, pentru a se stabili dacă Iuliana Andreea Ciubotariu a avut discernământ în momentul comiterii oribilei crime. Tânăra de 22 de ani este acuzată că şi-a omorât fetiţa în vârstă de nici o lună de zile pentru că aceasta nu se oprea din plâns

Tribunalul Suceava a dispus internarea provizorie a Iulianei Andreea Ciubotariu, în vârstă de 22 de ani, care locuieşte fără forme legale în comuna Râşca, în secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava, în vederea testării neuropsihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul în care şi-a omorât fetiţa în vârstă de nici o lună.
Amintim că o fetiţă care nu a apucat să împlinească nici măcar o lună de viaţă a sfârşit în condiţii suspecte. Ancheta poliţiştilor suceveni a arătat că fetiţa în vârstă de doar patru săptămâni a fost omorâtă prin asfixiere. Micuţa a fost găsită moartă marţi dimineaţă, în jurul orei 07.10. Mama ei, Iuliana Andreea Ciubotariu, locuia de mai bine de o săptămână în casa concubinului ei Toader Asandei, din satul Pâraiele, comuna Mălini. Poliţiştii au fost anunţaţi, prin 112, chiar de concubinul femeii despre decesul fetiţei. Femeia le-a declarat oamenilor legii că s-a trezit dimineaţa şi a văzut că fiica sa este vânătă la faţă şi nu mai respiră. Aceasta şi-a anunţat concubinul care a apelat poliţia prin 112. In primă fază, agenţii de poliţie au crezut că micuţa de nici o lună a murit din cauza unei pneumonii. După efectuarea necropsiei, s-a stabilit că moartea a fost violentă şi că a survenit din cauza asfixierii mecanice prin comprimare cranio – facială şi toracică. Poliţiştii au informat imediat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, cauza fiind preluată de un procuror. Iuliana Andreea Ciubotariu şi Toader Asandei au fost ridicaţi miercuri de poliţişti şi duşi la sediul Poliţiei municipiului Fălticeni pentru audieri. Femeia le-a spus anchetatorilor că nu ştie cum a murit fetiţa. Mai mult, aceasta a povestit că Toader Asandei era deranjat în ultima perioadă de plânsetele micuţei. Acesta ar fi ameninţat-o chiar, în noaptea de luni spre marţi, că dacă fetiţa nu va înceta din plâns o va opri chiar el. Varianta lui Toader Asandei cu privire la seara fatidică este total diferită. Acesta le-a povestit procurorilor că, în seara zilei de luni, el a ieşit până afară, iar Iuliana Andreea Ciubotariu a rămas singură în locuinţă, împreună cu fetiţa care plângea. Când s-a întors în casă, acesta a observat că micuţa nu mai plângea, ea fiind probabil deja moartă. Primele concluzii ale anchetatorilor arată că fetiţa de nici o lună ar fi fost omorâtă chiar de mama ei care i-ar fi suprimat viaţa cu ajutorul unei mânecei de la bluză şi a mâinilor. Toader Asandei a negat în faţa procurorilor că ar ameninţat-o pe Iuliana Andreea Ciubotariu că va avea el „grijă” să nu îi mai plângă micuţa. Se pare că aceasta, nervoasă fiind din cauză că copila nu se oprea din plâns, cu bluza a pus mâna pe faţa micuţei, iar cu antebraţul s-a lăsat pe pieptul copilei de nici o lună. Tânăra în vârstă de 22 de ani, care prezintă grad de handicap, a fost dată dispărută cu două săptămâni, împreună cu fiica sa nou – născută. Femeia a plecat împreună cu fetiţa din secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Fălticeni şi s-a mutat la amantul ei din Mălini. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …