Friday , March 29 2024

Controalele de anul trecut ale inspectorilor antifraudă în Bazar, doar o repetiţie pentru ce va urma

Descinderile care au blocat activitatea bazariştilor înainte de Crăciun vor fi reluate, cu legea în mână de această dată, de Direcţia Regională Atifraudă Suceava care a explicat, prin reprezentanţi, că acele controale care au dat peste cap activitatea centrelor comerciale din Suceava au avut doar rol de monitorizare şi atenţionare. Din acest an, punctele de lucru în care se va constata că nu sunt folosite casele de marcat electronice fiscale vor fi închise şi sigilate pe loc

controale anaf [800x600]


Deţinătorii de standuri, tarabe, chioşcuri sau magazine din centrele comerciale sucevene vor trebui să ia în serios avertismentele Direcţiei Regionale Antifraudă (DRA) Suceava, instituţie a cărei angajaţi, la sfârşitul anului trecut au fost atât de meticuloşi încât prin runde succesive de descinderi în centrele comerciale sucevene, au pus în mare dilemă pe sucevenii veniţi la oraş să facă cumpărături pentru sărbători şi au avut surpriza să constate că majoritatea chioşcurilor erau închise cu lacăt. Este vorba, în principal despre cei care au vizitat bazarul din lunca Sucevei dar şi alţii, vizitatori consumatori în alte centre comerciale.
Reprezentanţii Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava au arătat că acţiunea de la sfârşitul anului trecut care a produs atăta nemulţumire în răndul clienţilor veniţi de la zeci de kilometri depărtare pentru a-şi face cumpărăturile de sărbători, este doar un început al unor descinderi care vor urma. Ofensiva inspectorilor antifraudă de la sfârşitul anului trecut a fost de fapt una cu simplu mesaj preventiv, fără administrare de sancţiuni decât în cazuri flagrante. Concret, a fost vorba despre o acţiune de monitorizare în centre comerciale, circa 3000 de agenţi economici fiind verificaţi în 25 de localităţi. In municipiul Suceava, acţiunea de monitorizare a vizat 698 de agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în 5 locaţii: Complex Comercial Zimbru, Complex Comercial Bucovina, Shopping City Suceava, Iulius Mall şi Bazar Suceava.
Seful Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava, Cosmin Georgescu, a arătat că descinderile de anul trecut au avut doar cu rol de monitorizare şi îndrumare pentru agenţii economici, pe linia dotării şi folosirii caselor de marcat electronice. ‘In perioada umătoare vor fi reliăuate verificările iar de această dată sancţiunile, în cazul nerespectării legii vor fi puse în aplicare fără milă.
Acest lucru se va face în condiţiile în care din acest an au intrat în vigoare prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 91/2014 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale care prevede sigilarea de la constatare a spaţiilor comerciale care sunt surprinse de inspectorii fiscali că nu folosesc aceste case de marcat cu precizarea că decizia este aplicabilă imediat, iar acţiunea de contestare în instanţă nu mai poate înlătura oprirea activităţii punctului de lucru. Conform actului normativ intrat în vigoare pe data de 1 ianuarie 2015, adoptat în şedinţa de guvern din 23 decembrie 2014, neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale şi neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale se pedepseşte cu amendă de la 10.000 la 15.000 de lei precum şi cu suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru de la o lună la trei luni, în funcţie de gravitatea faptelor. Pe durata de suspendare a activităţii, unitatea este sigilată de echipa de control constituită potrivit legii. Concomitent cu sigilarea unităţii, se afişează la loc vizibil un anunţ cu privire la această situaţie.
Mai există şi un mic favor făcut de guvern comercianţilor prinşi în ilegalitate din acest punct de vedere, în sensul că contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii. Se mai arată în ordonanţa de urgenţă că plângerea nu suspendă executarea în cazul sancţiunilor contravenţionale prevăzute de OUG 91/2014. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …

2 comments

  1. Pai ori e bazar ori ce ? Daca se negociaza pretul ce se bate in casa de marcat ? Iti dai seama, bazarul trage tara In jos…..

  2. Bonuri fiscale în Bazar,la fiecare produs!!!Cea mai mare fraudă fiscală sub ochii autorităților.!!