Thursday , April 25 2024

Contrabandist reținut după o urmărire ca-n filme la Marginea. Polițiștii au tras cinci focuri de armă

Deși somat să oprească, șoferul unui VW Sharan a continuat deplasarea 500 de metri cu mașina poliției pe urmele sale, apoi a coborât din autoturism și a luat-o la fugă, trecând prin apa Suceviței. Un agent de poliție pornit după fugar a tras în aer cinci focuri de armă, care nu l-au impresionat însă deloc pe bărbatul de 34 de ani din Vicovu de Sus. El a fost în cele din urmă găsit în ghereta unei firme și a fost băgat în arest. In mașina sa, polițiștii au descoperit țigări de contrabandă în valoare de 350.000 de lei

Foto: Facebook
Foto: Facebook

O patrulă de poliție rurală din Marginea, care acționa marți, 14 mai, în baza planului propriu pe linia prevenirii faptelor de contrabandă, efectuând activități de control în trafic pe raza comunei, a observat în trafic autoturismul marca VW Sharan de culoare gri înmatriculat în Bulgaria care se deplasa pe drumul DN2E. Întrucât autoturismul în cauză prezenta suspiciuni cu privire la transportul de mărfuri ilegale, s-a procedat la efectuarea de semnale luminoase și acustice pentru oprirea acestuia, fără rezultat. După circa 500 de metri parcurși, ajuns în albia pârâului Sucevița, conducătorul auto a sărit din autoturism, abandonându-l și fu­gind spre strada Industrială, trecând prin apă. Polițiștii l-au somat pe șofer prin portavoce, dar el a continuat să fugă, nesupunându-se somațiilor, astfel că echipajul a pornit în urmărirea pedestră a acestuia. În aceste împrejurări, un agent de poliție a executat 5 focuri de armă în plan vertical, fără ca persoana urmărită să se supună somațiilor.

Ajungându-se într-o zonă cu imobile, persoana urmărită a fost pierdută din raza vizuală, fiind luată legătura imediat cu celelalte echipaje de poliție planificate în acțiune, care s-au deplasat cu rapiditate în locul indicat, efectuând o scotocire a zonei.

Astfel, în jurul orelor 20.00, conducătorul auto a fost identificat, fiind ascuns într-o gheretă a unei firme, la circa 1 km de locul în care a abandonat autoturismul. Bărbatul se numește Petru-Ştefan B., de 34 de ani, din Vicovu de Sus.

Oamenii legii au controlat autoturismul marca VW Sharan, înmatriculat în Bulgari, ocazie cu care s-a constatat că în interiorul acestuia se aflau mai multe cartușe de țigări marca Marvel, fără timbru. Autoturismul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, unde s-a procedat la inventarierea pachetelor de țigări identificate în interior, în zona banchetei din spate (care fusese demontată anterior) și în zona portbagajului, ocazie cu care s-a constatat că în mașină se afla cantitatea de 31.798 pachete de țigări marca Marvel, fără timbru, în valoare aproximativă de 350.000 lei, care a fost confiscată.

Mașina în valoare de aproximativ 12.000 lei a fost indisponibilizată la sediul Poliției Municipiului Rădăuți până la finalizarea cercetărilor. Prin ordonanțele din 15.05.2019 s-a dispus și confirmat efectuarea în conti­nuare a urmăririi penale față de Petru-Ştefan B. pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă” și s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.

El urmează a fi prezentat la Judecătoria Rădăuți, pentru luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile. (O.S.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …