Friday , March 29 2024

Contestaţia afaceristului din Vama care a ordonat asasinarea rivalului sau a fost respinsă de Tribunalul Suceava

Astfel, Iosep Constantin Axentioi va sta în continuare în arestul IPJ Suceava pe întreaga perioadă a mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui de Judecătoria Câmpului Moldovenesc. Acesta este acuzat că a promis unui fost puşcăriaş 30.000 de lei şi 10.000 de euro dacă îi va omorî un rival

axintoie 1 (1) [800x600]


Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Iosep Constantin Axentioi împotriva deciziei luate de Judecătoria Câmpului Moldovenesc, în data de 28 august 2015. Astfel, decizia de a-l aresta preventive pe Axentioi rămâne defintivă şi acesta trebuie să stea în arestul IPJ Suceava toate cele 30 de zile.
Amintim că la sfârşitul săptămânii trecute poliţiştii suceveni au avut de-a face cu un caz mai deosebit pentru ei, respectiv un asasinat la comandă. La aşa ceva a recurs un cunoscut om de afaceri din Vama pentru a-şi înlătura un rival. Afaceristul, Iosep – Constantin Axentioi, în vârstă de 51 de ani, administrator de firme de transport dar şi de prelucrare a lemnului, a tocmit un consătean – fost puşcăriaş, căruia i-a cerut să îi omoare un rival în afaceri, pe Ciprian Andrei Tăranu.
Totul a început pe 13 august 2015, când poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Suceava au fost anunţaţi de Ciprian – Andrei Tăranu, din comuna Vama, despre faptul că Iosep – Constantin Axentioi a oferit unei persoane suma de 30.000 de lei şi 10.000 de euro pentru a-l omorî.
Imediat, oamenii legii au declanşat o investigaţie complexă, reuşind să descopere faptul că la începutul lunii august 2015, Iosep – Constantin Axentioi l-a contactat de mai multe ori pe Ilie – Adrian Popescu, de 27 de ani, din comuna Vama, căruia i-a promis suma de 30.000 de lei, pentru a-l asasina pe Ciprian – Andrei Tăranu, între cei doi existând un conflict pornit din cauza unor tăieri de arbori dintr-o pădure ce îi aparţine lui Axentioi. Popescu, care este fost puşcăriaş condamnat pentru trafic de droguri, a primit în data de 12 august 2015 suma de 1.000 de lei, însă pe lângă faptul că nu şi-a dus misiunea la capăt, el chiar a anunţat poliţia despre intenţiile afaceristului Iosep Axentioi.
Astfel, în data de 27 august 2015, poliţiştii au organizat un flagrant, în care Axentioi îi dădea „criminalului plătit” suma de 1.000 de euro pentru a-l omorî pe Tăranu, explicându-i totodată că asasinatul trebuie să semene cu un accident mortal, ce trebuia să se producă în pădure.
In urma probelor administrate la dosar, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Iosep – Constantin Axentioi pentru comiterea infracţiunii de „încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni”. El a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, judecătorii stabilind ca afaceristul cu apucături de mafiot să-şi petreacă următoarele 30 de zile în Arestul IPJ Suceava. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …