Constantin Istrate, fiul unor ţărani sărmani din Mălini – Suceava, cel mai feroce torţionar de la Gherla

9/07/14 ora:10:58am

 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat Parchetului ICCJ începerea urmăririi penale în cazul lui Constantin Istrate, zis “Napoleon”, de 88 de ani, fost locţiitor al comandantului de la Colonia de Muncă Oneşti şi comandant la Penitenciarul Gherla pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii . Cel puţin 200 de oameni au murit în timpul prigoanei politice din anii 50, din cauza lui u Istrate, fiu al unui ţăran sărac din Mălini, este considerat torţionarul lui Paul Goma. Foşti deţinuţi de la Gherla: Perioada cea mai grea, sub conducerea lui Istrate. Lovea cu ciocanul în tălpi, oamenii erau aduşi în saci, în camion, unii ajungând morţi  

Istrate Constabntin [800x600]

FOTO: DIGI24

Constantin Istrate, locţiitor al Penitenciarului Gherla, anterior locţiitor al Coloniei de Muncă Oneşti, acum în vârstă de 88 de ani şi pentru care s-a cerut începerea urmăririi penale pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, fiind acuzat că a trimis către moarte peste 200 de oameni pe când îşi exercita misiunea de torţionar în universul concetraţional comunist este, fără să ne facă cinste, născut în comuna Mălini, din judeţul Suceava. A venit pe lume în data de 22 iunie 1926, părinţii săi fiind, conform înscrisurilor din primăria localităţii care l-a dat României şi pe Nicolae Labiş, Toader şi Catrina, ţărani săraci din Mălini. A plecat de acasă de timpuriu, după ce a absolvit şapte clase primare în comuna natală. Până în 1947, a lucrat ca muncitor necalificat în Mălini, Cotnari, Cotârgaş şi Mărgineni. În 1947 a devenit membru al organizaţiei locale a Tineretului Sătesc şi a intrat în armată, de unde a fost repartizat la Brigada de Securitate Comunicaţii, respectiv la Batalionul 5 Securitate Comunicaţii Timişoara, iar la sfârşitul stagiului militar a rămas în Securitate ca subofiţer, urmând să fie trimis la specializare.In perioada martie – noiembrie 1950 a urmat şcoala de subofiţeri MAI din cadrul Centrului de Instrucţie nr. 27 Securitate Comunicaţii Satu Mare., iar în 7 noiembrie 1950 a fost avansat la gradul de sergent major, fiind repartizat la Batalionul 2 Securitate Comunicaţii Iaşi, în funcţia de comandant de pluton la Centrul de Instrucţie Gura Humorului.
În 1951 Batalionul 2 Securitate Comunicaţii Iaşi a fost reorganizat în Batalionul 4 Instrucţie Iaşi, iar Istrate a devenit şef al Biroului Registratură şi Documente Secrete.
Între 1 mai – 7 noiembrie 1953 a urmat şcoala militară de ofiţeri pază MAI Câmpina, iar după finalizarea studiilor, Constantin Istrate a fost repartizat la Colonia de muncă Oneşti la formaţiunea 0665 – în funcţia de şef al Biroului pază şi regim (dec. 1953 – mai 1954), iar după ce formaţiunea s-a desfiinţat în luna mai 1954, a fost transferat la Cernavodă la formaţiunea 0767 Columbia Cernavodă, în poziţia de comandant pluton supraveghetori (iun. – oct. 1954).
Prin Ordinul MAI nr. 257, la data de 25 octombrie 1954 şi această colonie a fost desfiinţată.
Istrate a ajuns în 1954 la Penitenciarul Gherla la formaţiunea 0606, unde a ocupat funcţiile de comandant de pluton (oct. 1954 – 1956), ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant pentru spate (1956 – iun. 1957) şi locţiitor comandant pentru pază şi regim (1957 – dec. 1958 şi 1 mart. 1959 – 1961) şi comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959).
În anul 1962 a fost trecut în rezervă cu gradul militar de locotenent major, iar în acelaşi an, conform documentelor existente în dosarul său de reţea, a fost propulsat în funcţia de preşedinte al Comitetului executiv al Sfatului Popular al oraşului Gherla, iar doi ani mai târziu promovat vicepreşedinte al Comitetului executiv al Sfatului Popular Raional Gherla.
In evidenţele comunei Mălini, localitatea sa natală, Constantin Istrate revine după ce în data de 22 iunie 1961 s-a căsătorit în oraşul Gherla cu o anume Tamaş Zamfira. După căsătorie, a luat numele soţiei, şi pentru că începuse să fie cercetat penal pentru infracţiuni de natură economică. Istrate a dovedit, pe lângă aptitudinile de tornionar şi pe cele de delapidator, astfel încât în anul 1967 a fost condamnat la 10 ani de închisoare corecţională pentru delapidare, fiind eliberat cinci ani mai târziu. Intre timp, în anul 1970, la Judecătoria Dej s-a pronunţat divorţul dintre Constantin şi Zamfira Tamaş, cel dintâi revenind la numele dinainte de căsătorie.
După ce a ieşit din penitenciar, din 1972 până în 1974 Constantin Istrate a lucrat pe un şantier din Satu-Mare subordonat Trustului de Construcţii Industriale din Cluj, transferându-se ulterior la Zalău pe postul de şef al Staţiei de betoane “Elba 2”. În 1979 a ajuns la Santierul nr. 3 din cadrul Grupului de şantiere pentru construcţii industriale din Zalău., iar în primăvara anului 1982 s-a transferat în comuna Peciu Nou din judeţul Timiş, la Întreprinderea Agricolă de Stat, de unde s-a pensionat în 1987, păstrându-şi domiciliul până în prezent. Din 18 septembrie 1978 s-a căsătorit în Zalău cu o femeie pe nume Angela Bocotan, păstrându-şi de această dată, după căsătorie, numele de familie Istrate. In comuna Mălini mai trăiesc câţiva membri ai familiei Istrate sau Istrati, după cum au fost înregistraţi la Starea Civilă care însă nu îşi mai amintesc mare lucru despre acel Constantin Istrate, plecat acum peste 70 de ani din comună, construindu-şi o carieră de torţionar comunist.
Mai trebuie spus că bătrânul torţionar Constantin Istrate a fost decorat cu medalia “Meritul Militar”, clasa a II-a în anul 1955, iar prin Decretul nr. 242 din 26 mai 1958, locotenentului Istrate T. Constantin i s-a conferit Medalia “Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii de Stat”, pentru “rezultate deosebite obţinute în muncă; pentru curajul, devotamentul, priceperea şi spiritul de sacrificiu dovedit în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; pentru contribuţia adusă la întărirea Forţelor Armate ale Republicii Populare Române”. Cum şi ce a delapidat de a ajuns din postura de purtător de decoraţii infractor de drept comun, constituie un subiect ce va fi despicat pe îndelete în perioada următoare. Până atunci, presa centrală ne oferă citate in extenso din declaraţiile victimelor torţionarului sucevean, ajuns acum la vârsta de 88 de ani şi care îşi trăieşte viaţa liniştit într-o comună din judeţul Timiş.

„O parte dintre ele sunt adevărate, în cea mai mare parte sunt înscenări”, a declarat, ieri, pentru Digi 24,Constantin Istrate, referindu-se la faptele de care este acuzat.  El a povestit cum a ajuns locţiitor al comandantului de la Penitenciarul Gherla. „Eram foarte tânăr eu şi s-a comentat treaba asta, comandantul de atunci era maiorul Petrache, el se pregătea să mă lase pe mine în loc. Eram singurul ofiţer cu şcoală militară, am făcut la Câmpina. Am primit de la Bucureşti o tematică, care se dădea la toţi ofiţerii din ţară pentru comandanţi. Si temă.
Maiorul … până atunci… când i-am făcut eu lucrarea, i-am făcut-o eu şi i-am zis să o copieze pe a mea”, a povestit Istrate.  El a negat că ar fi folosit ciocanul pentru a bate un deţinut – aşa cum a acuzat Octavian Bjoza, fost deţinut politic la Gherla -, susţinând că era vorba despre un levier, întrucât erau interzise obiectele contondente. “Dar nu cu ciocanu, că am folosit ciocanul, ci am folosit un levier… Nu aveam ciomege, era interzis în puşcărie orice formă de contondent”, a spus Istrate reporterului Digi24.  (N.R.)
Foşti deţinuţi de la Gherla: Perioada cea mai grea, sub conducerea lui Istrate. Lovea cu ciocanul în tălpi, oamenii erau aduşi în saci, în camion, unii ajungând morţi

Mai mulţi foşti deţinuţi de la Penitenciarul Gherla, condus la sfârşitul anilor ‘50 de torţionarul Constantin Istrate, poreclit de ei “Napoleon”, povestesc despre chinurile îndurate atunci, amintind de bătăile cu ciocanul în tălpi şi de prizonieri care au fost omorâţi.
Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Istrate a fost descris de foştii deţinuţi politici drept unul dintre cei mai cruzi torţionari din penitenciarele comuniste, prin duritatea regimului de detenţie aplicat, făcându-se vinovat de decesul a 217 deţinuţi, din care 216 la Penitenciarul Gherla.
Este cunoscut ca fiind torţionarul lui Paul Goma şi a lui Octav Bjoza.
Din mărturia lui Octav Bjoza reiese că, în urma unei revolte în Peniteniciarul Gherla prin care deţinuţii cereau regim de detenţie mai uman, Constantin Istrate a montat pe terasă o puşcă mitralieră cu care “a secerat” faţada închisorii.
“La Gherla avusese loc o aşa-zisă revoltă a frontieriştilor, când am ajuns. Au bătut cu picioarele de pat demontate în uşi de ziceai că le sparg. Si au cerut să vină comandantul, să se revină la un regim de detenţie mai uman, să li se dea pachete, medicamente, nu ştiu ce. Au adus pompierii cu furtune de apă ca să-i stropească, să-i ude. Si se-auzeau ţipetele până în centrul oraşului, căci penitenciarul e relativ aproape de centru, la 200 – 300 de metri. Si se auzea vuietul ăla, cum urlau deţinuţii. Atunci au lansat zvonul în oraş că închisoarea a luat foc, că-i un incendiu, şi de-aia trec pompierii. Dar Istrate o pus pe terasa de la pavilionul II parter o puşcă mitralieră din-aia cu două picioruşe şi-a tras, a luat la secerat faţada închisorii şi se zice că un om ar fi murit şi încă vreo câţiva ar fi fost răniţi de gloanţele trase de acest criminal, care au ricoşat din paturile metalice”, povesteşte Octavian Bjoza.
Despre cruzimea tratamentelor aplicate de Constantin Istrate, fostul deţinut Octavian Bjoza aminteşte bătăile cu ciocanul în tălpi
“Si ne opreşte şi ne duce în camera ofiţerului de serviciu. Ofiţer de serviciu era gardianul Stan, din Mintiu Gherlii de loc. Si zice Istrate: “Bine, mă, păi voi vreţi să mă băgaţi în puşcărie alături de voi? Păi voi n-aveţi grijă de sănătatea voastră, mă? Păi, desculţi, mă? De ce nu v-aţi pus, mă, ciorapi? Voi vreţi să vă-mbolnăviţi, să muriţi p-aici, mă? Să mă băgaţi pe mine în puşcărie lângă voi, mă?” Zicea aşa în bătaie de joc, că mureau pe capete săracii. “Ia stai să-ţi dau eu ciorapi, mă, dacă n-ai!”. şi ne-a aşezat pe burtă, pe mozaicul încăperii, ne-a pus să ridicăm de la genunchi picioarele în sus cu tălpile apropiate şi să stăm cu capul pe mâini. A luat ciocanul cu care bătea gratiile de la ferestre la predare şi la primire, ca să vadă dacă cineva în timpul zilei sau nopţii nu le-a tăiat să fugă. Da’ cu ce să le tai? şi-ai noştri aveau atâta demnitate în ei, încât nici dacă ne deschideau uşile nu fugeam. Spuneam că să vină să-şi ceară iertare de la noi dacă vor să plecăm acasă… Aşa eram de naivi, pe undeva. Ei, şi cu ciocanul cu care bătea în gratii, care era un cilindru de stejar cu dimensiunile de 20 de centimetri lungime şi un diametru de vreo 10, şi o coadă lungă cam de 1.20 metri, făcută din carpen sau salcâm, lemn fibros care nu se rupe. S-a dat în spatele meu şi a-nceput să dea cu ciocanul în tălpi cum dai cu toporul când tai lemne. Mi-a spus: “Scoate bocancii!” În gândul meu zic: “Aoleo, ce-o să mă doară acum”. La un moment dat, după ce-am scos un bocanc, zice: “Nu, unul lasă-l!” M-am gândit: “Bă, ăsta mai are un pic de suflet în el, probabil”. şi căutam când mă lovea să împing piciorul cu câţiva milimetrii, un pic mai sus ăla cu bocancul ca să preia el lovitura, dacă se putea. Si îmi trage 25 de lovituri. Simţeam cum trupul se contractă şi mi se părea că din contracţia aceea parcă săream de la pardoseală câţiva centimetri, o palmă, că pentru o clipă, pentru o fracţiune de secundă, înving gravitaţia. Parcă simţeam cum sar, mă opresc, şi iară cad. Lovea, se contractau muşchii, săream parcă. Si zice: “Ia uite Stane, banditul nu că nu ţipă, da’ nici nu icneşte! Ia stai, bă, să-mi dau vestonul jos. Ia pune vestonul acolo în cuier să-i mai trag o porţie”. După 50 de lovituri a trebuit să cheme din celulă pe cineva cu o pătură şi m-a târât în celulă. Când am ajuns, ăi care aveau vechime de ani de zile au întrebat imediat: “Te-o lovit peste bocanc?’ Eu fericit: ‘Da!’. ‘Scoate-l repede! Rupeţi-l! Distrugeţi-l! Tăiaţi-l! Scoate-l repede că altminteri e groaznic, te strânge ca-ntr-o menghină şi o să ai dureri cumplite!”. Nu l-am mai putut scoate deja… şi durerile erau groaznice. Atunci cu o coadă de lingură ascuţită mi-au tăiat cusăturile bocancului şi-au crăpat pielea, şi aşa, sacrificând bocancul, au reuşit să mă salveze de-acele dureri extraordinare”, mai arată Octav Bjoza.
Un alt fost deţinut, Costică Budu, povesteşte că 20 de persoane mâncau dintr-o pâine de două kilograme
“La Gherla, acolo închisoare, mamă Dumnezeule! Istrate, Somlea şi cu Cârciu, care-i mort, şi nu-i mai ţin minte pe toţi… şi bataie ce-am luat! Ghioaga pe noi era mereu. Trebuia să stai sfânt. Dacă ne ducea la plimbare, pe scări, de sus de la 4, apoi la fiecare colţ de etaj stăteau cu ghioaga şi dăi. Trebuia să fugi tare să scapi. şi aveam bătrâni care nu mai puteau să fugă (…). Nu puteai să faci nici o mişcare, nimic, atât doar: şters, veceu, tinetă. Era tinetă înăuntru, nu te scotea la veceu decât odată pe zi, dimineaţa. Foamea!? Nu mai zic de foame, că era zi de zi. Dacă 20 de inşi mâncam dintr-o pâine de 2 kile. Deci nu-ţi venea nici o sută, că o tăia cu cuţitu şi se mai fărâma. Si la 1.00 îţi trântea o varză din aia. Si când eşti tânăr mănânci mai mult. Bătrânii, săracii, ziceau că le ajunge, dar vai de capul ei de mâncare, că nu era consistentă”, spune Costică Budu
Medicul Gheorghe Cornea povesteşte despre cum oamenii erau aduşi în saci şi descărcaţi dintr-un camion, unii ajungând morţi.
“Eram doi medici, eu şi unu Maier, din Târgu Mureş. El era, de fapt, student. El era cu patul încolo, spre geam. Zic: “Mă Maier, ia uită te tu ce se întâmplă în curtea aia, mă!”. Se auzeau vaiete, zgomot de motor, zgomote. |la se uită şi zice: “Nu ştiu ce descarcă dintr-un camion. Nişte saci. Îi aruncă jos. Mă, dar sacii ăia sunt vii, parcă mârâie cineva!”. Erau nişte oameni… Se deschide uşa la celulă: “Cornea şi Maier, îmbrăcaţi vă şi ieşiţi afară!”. Ne ducem jos. Istrate: “Puneţi mâna pe ei şi vedeţi-le pulsul! Care-s morţi îi lăsaţi aicea, grămadă, care-s vii luaţi-i în braţe şi îi duceţi sus, în cameră!”. Nu ştiam cine sunt ăştia. Pun mâna pe puls, pun mâna la gât, nimic. Erau îngheţaţi, morţi. Unii erau mai pe picioarele lor, unii trebuiau duşi în spate. Si i-am cărat în spate”, arată Gheorghe Cornea.
„Cel mai feroce la Gherla în perioada când am fost eu era locotenentul Istrate”
“A fost teroare, dom’le. Zbirul era locotenentul Istrate ăsta era un tip mic, moldovean, se ţinea în permanenţă ţanţos. |sta era cu bătaia, iar Mihalcea era cu fabrica. Mai erau miliţieni groaznici: fraţii Somlea şi mai era un miliţian micuţ, de zicea că e de la Mănăstirea Nicula, peste deal de la Gherla”, a arătat Petru Duicu .
Un alt fost deţinut, Alexandru Jauca, susţine că perioada cea mai grea în penitenciarul Gherla a fost când era şef locotenentul Constantin Istrate.
“La Gherla bătăuşi erau toţi. Si gardienii. Cel mai feroce la Gherla în perioada când am fost eu era locotenentul Istrate. De altfel, de locotenentul Istrate vorbeşte şi Paul Goma cu cartea lui despre Gherla. Povesteşte ce bătaie a luat din cauză că i-a găsit o bucăţică de hârtie, ceva. Pentru chestia asta l-a bătut cu vâna de bou”, arată Alexandru Jauca.
Fostul deţinut Traian Merca povesteşte şi el despre cruzimea bătăilor aplicate. “Era unu Tudoran şi cu (Constantin) Istrate, adjunctul comandantului închisorii. Puneau oamenii pe scaun întins, doi ţâneau de mâini, doi de picioare, şi alţii doi dă-i la fund. Puneau un cearceaf ud şi dădeau. Vă spun că era fundul la câţiva, ferfeniţă. Cum baţi şniţelul aşa era fundul la oameni. Io am văzut asta. Si unul ştiu că o fost informator şi n-o mai vrut să fie, şi l-or bătut de l-or aruncat în cameră ca omul mort. Si se uita pe vizetă şi care cum vedea că merge să-i deie o mână de ajutor sau să-i deie ceva îl lua şi pe el”, a povestit Traian Merca.
Deţinuţii erau chinuiţi şi umiliţi şi când făceau duş, după cum relatează Vasile Pânzariu
“Da, înainte de revoluţia din Ungaria am ajuns în Gherla. Am prins acolo şi greva frontieriştilor din 1958, când Istrate o tras înăuntru, în camera mare unde erau frontieriştii, şi a împuşcat un maghiar în burtă. Ei, după aceea s-o introdus pedeapsa cu bătaia pentru orice mişcare. Îţi fărâma’ oasele, te scotea’ să te speli la baie şi pe trepte erau gardieni până jos. şi cu ciomege, cu lemne de mătură: “Arde-i! Dă-i!”… şi desculţ te lua, nu dădea’ voie să fii îmbrăcat. Când mergeai, treceai prin culoarul ăsta cu gardieni şi: Poc!.. Mergeai mai repede, luai mai multe, stăteai mai încet, tot multe luai! şi când ajungeai, tot pocnit, dădea’ drumu’ la apă să te speli rapid. Si dădea drumu’ când la apa caldă, când la apa rece, şi când erai cu săpunu’ tăt pe tine: “Hai! Pas alergător! Dă-i drumu’ înapoi!… Nişte chestii…”, spune Pânzariu.
Acesta mai povesteşte şi despre experienţa în carceră: “Neagra era jos, la parter, vizavi de unde era baia. Neagra cum era? Poate aţi mai auzit şi ştiţi. Aveam numai sus un geam, înăuntru nimic, numai beton. Îţi stingea lumina de sus, aprindea un bec numa’ de control, din când în când. Si cum m-o trântit înăuntru, – acuma îmi vine şi să râd – am început să dau cu mâna ca să mă aşez şi eu undeva acolo. Când colo, domne, dau peste ceva moale! Era’ nişte paie de la o pătură sau de la o saltea veche, umede, puţea’ toate acolo. Ei, şi apoi dau peste un picior sau o mână! Era un mort acolo! Băi frate, îţi închipui, cât am stat acolo în beznă, am fost cu un cetăţean mort. Da’ nu m-o ţinut hoţii mult acolo. ştiu eu, cât să fi fost? După vreo şase-opt ceasuri m-o scos de acolo. Ei, şi am aflat mai târ-ziu că acolo era un maghiar, unu’ tânăr, care murise, şi până să-l ducă la morgă sau să-l îngroape, l-o lăsat provizoriu acolo”.
“Când o fost rebeliunea cu frontieriştii… o fost aşa. Frontieriştii o avut o cameră de 150 de persoane, şi nu avea’ veceu în cameră. Restu’ camerelor toate aveau veceuri, dar acolo era veceu separat. Si administraţia, ca să-i bâzâie, le-o-nchis veceul şi le-o băgat tinete… şi-apoi ăştie o dat afară tinetele, ăştia iară le-o băgat şi nu le-o deschis veceul, şi-apoi ăştia o dat oblonele jos… Pe urmă, după rebeliune, ne-o pus de-lea înfundate, scândură la scândură, şi n-ai mai primit aer, numa’ pă deasupra da’ puţin. Si-apoi ăştia o dat jos toate obloanele alea de scândură, şi-apoi a-nceput a striga: Criminalii! şi Vrem procuror general! Era Goiciu atunci comandant. Si-apoi pân’ la urmă o venit Goiciu cu-n batalion de gardieni şi cu Istrate, că ăsta era cu regimu’ şi paza. Si-apo’ o blocat uşa… ăştia din-năuntru or strigat: “Gherla!” şi o ieşit lume din oraş către puşcărie, s-o făcut mare scandal atunci… Pă noi pe toţi ne-o pus pe burtă în paturi, şi-apoi chiar prin camera noastră o băgat pompierii furtunu’… Că ce-o făcut ăştia? O făcut foc din cârpe, să miroasă, că îi foc şi chestii în cameră… Si-apoi o-nceput pompierii să le baje apă, da’ n-o reuşit, că ăştia o băgat toate saltelele-n geamuri şi n-o putut băga. Pă urmă locotenentul major Istrate o deschis vizeta şi o tras cu automatul în cameră, şi-atunci i-o demoralizat… şi-apoi gardienii o împins uşa şi paturile alea de le-or pus ei la uşă, şi o intrat înăuntru. Dup-aia i-o scos afară, i-o pus pe toţi în lanţuri, şi-n fiecare zi-i ducea la baie jos, şi acolo îi bătea până îi lăsa laţi. Turna apă pă ei şi îi ducea… şi iar îi aducea… Da’ nu pe toţi o sută cinzăci, numa’ pe o parte din ei, p-ăştia care o făcut protestu aista”, povesteşte şi Victor Pop.

2 Comentarii pe acest subiect. Spune-ti parerea!

  1. Omul_zburator 09/07/2014 la ora 22:36 -

    Acesti monstri umani ori sunt monstri umani ori victime coruptiei mentale ale Comunismului. Dar tot ce conteaza este ca ei au torturat si omorat oameni fara constiinta si fara un regret. Ei se considera eroi sau soldati care: “si-au slujit tara cu demnitate”.

    Oameni ca ei nu merita sa fie iertati sau sa traiasca in conditii bune. Lumea trebuie sa stie tot ce a facut monstrii astia si familiile lor sa traiasca in rusine 100 de ani.

  2. Ragazzo 09/07/2014 la ora 13:11 -

    Eu nu inteleg de ce asemenea oameni, gen Constantin Istrate, nu sunt la puscarie. Probabil ca din acelasi motiv pentru care, nu este la puscarie nici tovarasul Iliescu. Au romanii o slabiciune pentru comunism si comunisti.