Thursday , April 25 2024

Conducerea Spitalului Rădăuți susține că va da în judecată Casa de Asigurări de Sănătate

Conflictul are la bază neplata sumelor aferente concediilor medicale angajaților unității spitalicești rădăuțene, pentru perioada ianuarie –iulie 2019

Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a fost somată ieri, de Spitalul Municipal “Sf. Doctori Cosma și Damian” ca, în termen de 24 de ore, să dispună efectuarea plăților scadente pentru concediile medicale aferente lunilor ianuarie- iulie 2019, ajungându-se, după cum reiese din adresa trimisă CAS-ului, la suma de 877. 706 lei. Se pare că termenul legal pentru efectuarea acestor plăți este de 60 de zile, iar Casa de Asigurări de Sănătate a depășit de mult acest termen.

În caz contrar, conducerea spitalului rădăuțean susține că va da în judecată CAS, chiar dacă directorul instituției, medicul Claudiu Cobuz explică faptul că CAS este ordonator terțiar de credite, iar banii îi dirijează ordonatorul principal de credite, și anume Casa Națională de Asigurări de Sănătate. “Am solicitat suplimentarea bugetului pentru că banii alocați pentru plata concediilor medicale, în acest an, au fost epuizați. CNAS a înaintat solicitările către Ministerul Finanțelor Publice. Vom vira banii către Spitalul Rădăuți, când îi vom primi”, a explicat directorul Claudiu Cobuz. (C.R.)

 

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …