Monday , April 29 2024

Comisarul şef Fediuc, bănuit de DNA că încă ia bani grei de la marii traficanţi ucraineni

Procurorii DNA Suceava au făcut ieri 15 percheziţii în Suceava şi Botoşani într-o dosar ce vizează infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi contrabandă. Comisarul şef Nelu Fediuc este bănuit că, în perioada 2008 – 2013, a primit lunar câte 2.000 de euro de la Vitaly Ivan Nymyzhan, un cunoscut traficant de ţigări de contrabandă. Chiar dacă a fost trimis în judecată în două dosare penale pentru că a sprijinit grupări specializate în contrabanda cu ţigări, acum o lună, Nelu Fediuc l-ar fi ajutat din nou pe Nymyzhan să introducă în România 19 baxuri cu ţigări de contrabandă

 nelu fediuc [800x600]


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au făcut ieri 15 percheziţii domiciliare în judeţele Suceava şi Botoşani, la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale, procurorii anticorupţie făcând cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi contrabandă, comise în perioada 2013 – 2015. Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi din partea Brigăzii de Intervenţie Specială a Jadarmeriei Bucureşti.
Prin percheziţiile derulate în Suceava şi Botoşani, procurorii au încercat să dovedească faptul că Vitaly Ivan Nymyzhan, un individ cu dublă cetăţenie, română şi ucraineană, i-a oferit mită fostului şef al Sectorului de Poliţie de Frontieră Siret, pentru a-i permite să introducă ţigări de contrabandă din Ucraina în România, prin intermediul grupării sale de contrabandişti.
Conform surselor judiciare, în perioada 2008 – 2013, Vitaly Ivan Nymyzhan i-a oferit lunar comisarului şef Nelu Fediuc câte 2.000 de euro pe lună pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a-l sprijini în activitatea sa infracţională, respectiv să-i permită să introducă în ţară ţigări de contrabandă prin Vama Siret.
Amintim că anul trecut, comisarul şef Nelu Fediuc a fost trimis în judecată în două dosare penale pentru că a fost implicat în operaţiuni de contrabandă, coordonând alte grupuri infracţionale ce se ocupau cu contrabanda de ţigări aduse din Ucraina, primind taxă de protecţie de la diverşi contrabandişti, printre care se numără şi Ivan Vitaliy Nymyzhan.
Chiar dacă a fost trimis în judecată pentru luare de mită, influenţa lui Nelu Fediuc în Vama din Siret se pare că a rămas intactă. Astfel, pe 19 martie 2015, ucraineanul Nymyzhan i-ar fi dat 2.000 de euro lui Fediuc, pentru că i-a facilitat, cu o zi înainte, introducerea ilegală în România, prin PTF Siret, a 19 baxuri cu ţigări de contrabandă, marfă ce era ascunsă într-un autovehicul în locaşuri speciale amenajate . Detaliile acţiunii au fost puse la punct de Fediuc şi Nymyzhan, ţigările de contrabandă trebuind să ajungă într-un depozit din oraşul Siret.
Ivan Vitaliy Nymyzhan este cunoscut ca şi traficant de ţigări, încă din perioada 2008 – 2009, când acesta şi-a format relaţii la punctele vamale de trecere a frontierei cu Ucraina. Acesta se ocupă cu contrabanda de ţigări, beneficiind de sprijinul unor lucrători vamali şi poliţişti de frontieră, toată această schemă fiind descoperită de anchetatori cu ajutorul unui investigator acoperit.
Pentru a transporta ţigări de contrabandă, Nymyzhan folosea un autovehicul ce are locaşuri ascunse în pereţii autoturismului şi care este înmatriculat pe numele altei persoane, respectiv pe numele unui anume Dumitru Lăcustă, care de asemenea are dublă cetăţenie, română şi ucraineană.
Cum erau introduse ţigările de contrabandă în România, prin Vama Siret
Autoturismul cu numărul de înmatriculare CE 1997 AK, condus de Dumitru Lăcustă, după ce era burduşit cu ţigări de contrabandă, în locaşurile special amenajate, trecea prima Vama Siret, după care se îndrepta spre depozitul din oraşul Siret, aflat la o distanţă de circa trei kilometri. In tot acest timp, Ivan Nymyzhan stătea în PTF Siret, pe jos, pentru a superviza de la distanţă partea ucraineană. Rolul său este de a luat legătura cu vameşul, înainte cu jumătate de oră ca Lăcustă să ajungă în punctul de trecere a frontierei, pentru a stabili momentul propice în care Lăcustă să poată intra în România. Pe tot parcursul deplasării, Dumitru Lăcustă este singur în maşină, la vamă la ucraineni prezintă paşaportul ucrainean, în timp ce în vama de la Siret pe cel românesc.
Surse judiciare au mai arătat că aproape tot timpul Ivan Nymyzhan este însoţit de Dumitru Daniel Sofronie, un individ de încredere a lui Nelu Fediuc, din anturajul preotului Dumitru Horga, care a fost şi el trimis în judecată în unul dintre dosarele în care este acuzat de luare de mită comisarul şef Nelu Fediuc.
Lăcustă intră în PTF Siret, doar după ce primeşte acceptul din partea lui Ivan Nymyzhan, este controlat superficial de vameşul mituit, după care se îndreaptă spre oraşul Siret, avându-l ca antemergător pe Sofronie.Cei doi merg în tandem până în apropierea depozitului din Siret. După ce Lăcustă intră în România, Nymyzhan intră şi el în Siret. Odată ajuns la depozit, Lăcustă descarcă ţigările de contrabandă şi se întoarce în Ucraina, în timp ce Sofronie rămâne în zona depozitului.
Fediuc l-a scăpat pe Nymyzhan de interdicţia de a mai intra în România
Amintim că în luna octombrie 2014, procurorii DNA Suceava l-au trimis în judecată pe Nelu Fediuc, comisar şef de poliţie de frontieră, fost şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, pentru comiterea a patru infracţiuni de „luare de mită”, patru infracţiuni de „influenţare a declaraţiilor” şi o infracţiune de „tentativă la abuz în serviciu”.
Printre altele, în sarcina lui Fediuc s-a reţinut faptul că în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 2013, în calitate de şef de Sector Poliţie de Frontieră Rădăuţi, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu înscrise în fişa postului în încercarea de a-l favoriza pe Ivan Vitaliy Nymyzhan, prin intermediul subordonaţilor planificaţi de serviciu la acea dată cu scopul de a-l scăpa pe individ de aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege, constând în confiscarea unui număr de 1.970 de pachete cu ţigări de contrabandă, aplicarea amenzii legale şi a interdicţiei de a intra în România pentru o perioadă de cinci ani de zile. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …