Thursday , April 25 2024

Clusterul Suceava – Botoșani, aprobat și în Consiliul Local al municipiului Suceava

Cu o zi în urmă, Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani a fost votat și în Consiliul Județean Suceava 

 consiliul local 29 septembrie 2016


 
Proiectul supus aprobării consilierilor municipali suceveni și anterior consilierilor județeni, ce vizează constituirea Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani, a fost votat de deliberativul local sucevean, nu înainte de a se ridica o serie de puncte de vedere și opinii divergente din partea unor reprezentanți ai opoziției locale. Argumentele prezentate însă de primarul Ion Lungu au avut darul de a-i convinge pe partenerii din Consiliul Local că acest proiect vizează dezvoltarea și consolidarea colaborării dintre agenții economici, mediul de cercetare și instituțiile publice cu atribuții în domeniul bioeconomiei din cele două județe, având drept grup-țintă producătorii din zona Suceava – Botoșani ce activează în sectorul bioeconomiei, siguranței alimentare a populației și protecției mediului; atragerea de surse pentru dezvoltarea sectorului de cercetare – dezvoltare și înlesnirea accesului la diferite surse de finanțare; promovarea integrată și marketingul produselor din sectorul alimentar pe plan local, național și internațional; susținerea formelor asociative dintre producătorii de materie primă, procesatori, ambalatori și comercianți din zona Suceava – Botoșani. De precizat că s-au făcut remarci legate de faptul că în acest cluster sunt înregistrate primăriile din municipiile Suceava și Botoșani, Consiliul Județean Suceava, dar nu și Consiliul Județean Botoșani.
In acest context, cu o zi în urmă, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că omologul său de la Botoșani a fost invitat să accepte pentru Consiliul Județean Botoșani calitatea de membru fondator al cluster-ului, dar nu a primit niciun răspuns în termenul stabilit. In aceste condiții, lista scurtă a structurilor ce ar face parte din acest parteneriat denumit “Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani” este formată din Consiliul Județean Suceava, Consiliul Local al municipiului Suceava, Consiliul Local al municipiului Botoșani, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani, Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava, SC ALESSIA STAR SRL – Arbore, SC BERMAS SA – Suceava, SC BETTY ICE SRL – Suceava, SC BUCOVINA SA – Suceava, SC CHITRIUC A&A IMPEX SRL – Siret, Cooperativa Agricolă Timineanca – Fundu Moldovei; SC DAMPF PROD SRL – Fălticeni, SC KILLER SRL – Horodnic; SC FACOS SA – Suceava, SC LAKTOTRIO 2001 PROD SRL – Horodniceni, SC Mărțișorul Prod SRL – Pârteștii de Sus, SC Mărul Argintiu SRL – Scheia și SC Doly-Com Distribuție SRL Botoșani. Potrivit statutului prefigurat, asociația “Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani” este o organizație neguvernamentală, cu caracter autonom și apolitic, înființată în temeiul OG 26/2000, având ca scop creșterea de capacitate – dezvoltare și inovare, creșterea competitivității regionale în domeniul bioeconomiei și creșterea capacității de implementare a politicilor agricole și industriale europene, inclusiv utilizarea eficientă a fondurilor nerambursabile, precum și a altor surse de finanțare. (N. R.)
 
 

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …